joi, 24 decembrie 2015

Ultime ganduri

Pentru ca suntem in Ajun de Craciun, blogul meu va lua o mica pauza (pana la anul in februarie dupa ce imi recapat viata dupa sesiune) dar nu inainte de a va transmite cateva ganduri.

In primul rand, vreau sa va multumesc tuturor celor care ma cititi in mod constant si imi bucurati sufletul prin feedback. Suna ca un discurs de la premiile Grammy, dar voi sunteti motivatia mea. Sa fii citit de atat de multi oameni, mereu altii, inseamna enorm pentru mine. Eu ma inclin in fata voastra si va promit ca nu voi inceta in a va surprinde [placut] cel putin din punct de vedere literar. Pentru cei care vor sa afle mai multe despre mine, aveti aici un material.

In al doilea rand, a fost un an tumultuos pentru mine. Ca orice an de altfel. Si, fara sa fiu pesimista, la fel va fi si anul care vine. Am cunoscut oameni noi, am pierdut oameni vechi, am ras si am plans, am muncit si am cucerit, am invatat si am fost invatata la randul meu, am dat si primit lumina, am iubit si am... Dar cel mai important, am devenit o versiune mai buna a mea. Un fel de Roxana upgraded. Si asa stiu ca anul care a trecut nu a fost unul pierdut. Va doresc si voua ca in anul care vine sa deveniti cea mai buna versiune a voastra, ca o pasare Phoenix ce renaste din propria cenusa.

Dragilor, de data aceasta nu voi fi mareata in cuvinte ci simpla. Dar -sper eu- frumoasa, asemeni sarbatorii de maine. Craciunul sa va gaseasca pe toti cu mesele incarcate si sufletele curate, nicidecum invers!! Sa va gaseasca impacati cu voi insiva, in primul rand, si apoi cu ceilalti. Sa fiti fericiti, iubiti [cum si de cine vreti voi], optimisti si zambitori. Lasati planurile si promisiunile pentru anul care vine; vad ca e la moda chestia cu "un nou start, un nou inceput". Nu. Sunt de parere ca cine e un nesuferit in 2015, va fi la fel de nesuferit si in ianuarie 2016 ;) Traiti momentul si faceti sa fie perfect! Va multumesc ca ati fost alaturi de mine si ca ne-am intalnit impreuna in cuvinte.

Cum ar spune Andrei Versace, "aveti grija de corpurile voastre!" :))

Va iubesc pe toti.
Roxana

marți, 22 decembrie 2015

Draga tata,

Sunt eu fetita ta. Inca nu ne-am cunoscut, insa iti simt vocea prin burtica. Tu si mama ma iubiti atat de mult si abia asteptati sa facem in sfarsit cunostinta. Aceasta scrisoare este pentru tine.

Tata, ma asteapta o adevarata jungla "afara". O lume lipsita de speranta cum ar spune unii si o lume a celor care reusesc sa isi impietreasca inima pentru a-si atinge scopurile.
Tata, promiti ca imi vei lua apararea cand voi deveni tinta rautatilor colegilor? Pentru ca, vezi tu tata, fetele vor fi invidioase pe rochitele mele si pe parul meu buclat, iar baietii...baietii vor fi baieti. Vor face glumite proaste si vor rade pe seama mea. Dar eu nu ma pot amuza.
Tata, promiti ca vei fi "indulgent" cu baiatul din vecini care ma va invita la bal? E simpatic asa, in felul lui, si se poarta frumos cu mine. Poate, cine stie...
Tata, promiti ca voi ramane mereu fetita ta frumoasa? Se pune accent atat de mult pe frumusete, tata, dar pacat ca nu frumusetea naturala se promoveaza. Ci cea de suprafata, cosmetizata, plastificata si cat mai anorexica. Iar eu nu sunt ca ele. Eu am frumusetea mea.
Tata, promiti ca vei avea incredere in mine chiar si atunci cand vei auzi lucruri neadevarate despre mine? Am crescut mare acum si constat cu tristete ca pe masura ce crestem ne prostim, in loc sa devenim mai intelepti. Un om cu bun simt este fraier, un om muncitor este sclav, un om cu suflet curat e naiv iar un om iubitor este... Iar ca fata, tata, ma confrunt cu o multime de prejudecati si "etichete".
Tata, mai tii minte pe baiatul ala de la bal? Afla ca atat el, cat si multi, multi altii au venit cu bocancii in sufletul meu, au facut mizerie si au plecat. Iar eu a trebuit sa stau dupa fiecare sa fac curat incat am obosit de tot. Cica nu le-a placut de mine sau ca nu se ridicau la standardele mele, insa acum ii vad (fericiti?) in bratele altor fete. Ah, tata, ce frumos te purtai tu cu mama si cat de frumos stiati sa va pretuiti iubirea.. Unde mai este tata iubirea adevarata in zilele noastre? Cum sa mai am incredere in oameni?

Tata, imi promiti ca intr-o buna zi ma vei conduce la altar, imi vei da voalul la o parte si imi vei da binecuvantarea de a zbura? Sau ca imi vei acorda primul dans in calitate de "femeie casatorita". Tata, promite-mi ca o sa mai pacalesti putin timpul pana iti vei strange si nepotii in brate, ca le vei face un leagan si o bancuta inalta in fata portii de pe care sa urmareasca masinile si trenurile grabite.

Tata, invata-ma sa fiu mai dura, mai rece, mai "barbata". De ce nu mi-ai spus ca e atat de greu sa fii o Femeie intr-o lume a barbatilor?

Tata, am atatea sa iti spun. Dar te simt batran, slabit, te aud tot mai putin. Tata, tu ai fost si vei fi prima mea iubire!  Si as vrea ca, indiferent de ce viata ne-ar rezerva, sa vezi in mine o femeie puternica, realizata si independenta. Am sa va fac mandri de mine dar, mai intai, trebuie sa ma nasc.
Va iubesc dinainte de a va vedea.
Fetita voastra

sâmbătă, 19 decembrie 2015

Draga Mos Craciun -repost

Acum 5 ani (!!!)  i-am scris Mosului o scrisoare cu ce imi doream cel mai mult la acel moment. Culmea, astazi imi doresc aceleasi lucruri,dar doar cu mici modificari. O gasiti aici. Se spune ca ne maturizam cu adevarat atunci cand de Craciun ne dorim oameni, nu lucruri. Aceasta este scrisoarea mea upgraded catre Mosul:

"E posibil să nu îţi mai aduci aminte de mine.Au trecut aproapre 8 ani  13 ani de când ţi-am scris ultima scrisoare.Dar află că, desi am crescut şi m-am maturizat, acest lucru nu mă împiedică să îţi mai scriu o scrisoare,ca pe vremurile bune.

În primul rând,Moşule, te rog să cauţi prin fabrica ta minunată plină de jucării şi spiriduşi nişte rezerve de OMENIE si RĂBDARE,sau măcar o cutie de antistres.Ar fi minunat ca măcar de Crăciun  tot timpul oamenii să fie mai buni unii cu alţii şi să nu se mai calce pe nervi reciproc.Pe lângă camioanele de Coca-Cola (pe care le văd în fiecare an la TV), te rog sa aduci şi nişte cisterne de TOLERANŢĂ. O să bem cu toţii la masa de Crăciun şi nu vom mai fi atât de cârcotaşi unii cu alţii. Ştiu că ce îti cer este imposibil,dar măcar de Crăciun să trăim cu speranţa de mai bine.

Chiar dacă (Slava Domnului) nu am nevoie înca de ochelari de vedere, nu mi-ar strica nişte ochelari fermecaţi care să şteargă selectiv din jurul meu bataia,agresivitatea,înjurăturile,invidia, lipsa de respect si minciuna şi care să le înlocuiască cu BUNATATE,PACE,BUNE MANIERE,BUCURIE si RESPECT.Te rog,Moşule, să ne speli pe toţi pe creier şi să ne transformam dintr-o natie acidă şi nerecunoscătoare într-una tolerantă şi cumpatată. Să nu treacă nici măcar o zi în care să nu facem pe cineva fericit,în care să nu mulţumim,să iertăm si sa ajutam, iubim neconditionat..Mai adu-mi Moşule şi o cutie de lumânări de SPERANŢĂ pe care sa le aprind în bradul de anul acesta. Iar mai marilor conducatori adu-le un set de jucării (din alea gen LegoCity) ca să se joace cu ele şi nu cu noi.

Iar celor care şi-au găsit (sau aşa cred ei) dragostea vieţii lor, dăruieşte-le un lănţişor magic invizibil care să îi ţină alături pentru tot restul vieţii şi care să îi ferească de sindromul "gura-lumii".Iar celor care încă mai caută dragostea adevărata,deschide-le ochii şi îndrumă-i; de multe ori căutăm în lumea întreagă persoana potrivită dar nu o găsim.Dar la întoarcere constaţi că persoana aleasă a fost mereu lângă tine,gata mereu să îţi dea un sfat,un zâmbet.

Moşule,mai adu şi o cutie de CREDINŢĂ şi....2-3 kilograme de lămâi ca să acresc figura permanent plină de greată dispret, aroganta si superioritate a unora. Eventual niste servetele demachiante ca sa stearga toate zambetele rujate, privirile captivante dar fardate si inimile mult prea cosmetizate. Da-mi Mosule tarie si putere, eleganta in toate si demnitate, speranta intr-o lume lipsa de speranta si noroc la oameni.
Lista cu dorinţe e destul de lunga Moşule,dar mă tem că te-ar împovăra prea tare.Aşa că ma voi opri aici.Salută-l pe Rudolph din partea mea.
Cu dragoste,RoxX
P.S:Dacă eşti bun cu copiii numai o dată pe an iar in restul anului eşti arţăgos,nervos,perfid,atunci moşule te rog să nu mai vii.Nu suport prefăcătoria."

sâmbătă, 12 decembrie 2015

Acea "frumoasa" perioada a anului sau de ce urasc Craciunul

Da. Urasc Craciunul. Si nu pentru simbolistica lui pierduta, ci pentru ceea ce  a ajuns sa insemne Craciunul astazi. Pe langa comercialismul exagerat si timpuriu (braduti si ornamente in supermarket-uri inca din luna noiembrie, luminite in oras dar bezna in suflete), apare si asa zisa depresie de sarbatori datorata promovarii ideii de sarbatoare asociata cu starea de bine, fericire si iubire.
Asadar, de ce urasc Craciunul:

-ca romanul goleste supermarketurile in 2 zile ca sa manance precum porcul pe care a incercat sa il ingrase tot anul. Bietul animal se ingrasa un an intreg, flamandul vrea sa se ingrase in 3 zile. Iar UPU se umple de colici si toxiinfectii alimentare;

-pentru ca se uita adevarata importanta religioasa a Craciunului, aceasta fiind sinonima mai mult cu Mos Craciun decat cu Nasterea;

-ca aprindem lumini in oras si casele ne sunt pline de ornamente vesele, dar in suflete e bezna, rautate si mucegai;

-ca toti devin buni, generosi, blanzi  IPOCRITI SI FALSI;

-ca batranii sarbatoresc singuri Craciunul, uitati de copiii care nici macar un "Auguri, madre!" nu se obosesc sa le spuna;

-pentru fotoliul gol de la semineu si paharul de whisky inca neincaput;

-pentru ca cei care se iubesc sunt departe unul de altul sau isi beau sarbatorile incercand sa il/o uite in loc sa se bucure impreuna;

-pentru ca "Singur acasa 1,2,3"

-pentru toate celelalte filme low budget cu si despre Craciunul americanesc;

-pentru ca cei care se iubesc sunt prea orgoliosi sa lase deoparte totul si sa impodobeasca bradul impreuna, sa se bata cu zapada, sa se uite la Scrooge sau sa se iubeasca langa semineul cald;

-pentru toateeee colindele de duzina care se aud la radio inca din luna noiembrie;

-pentru colindatorii caare nu stiu sa colinde;

-pentru ca Mos Craciun nu imi aduce ce vreau si ce imi trebuie;

-pentru ca e frig..si afara si inauntru;

Cu toate acestea, este un singur lucru care imi place de Craciun. Mbine, sunt mai multe lucruri care imi plac dar cred ca acesta domina in inima mea: CEL MAI MULT IMI PLACE ca de Craciun ZAPADA ACOPERA TOT. Acopera si pe cei buni, si pe cei rai. Acopera si pe bogati, dar si pe saraci si pe cei fara adapost. Acopera indragostitii dezgoliti si pe cei care nu au pe cine strange in brate. Acopera mizeria, rautatea, noroiul, gropile din asfalt si din inimi, ipocrizia si falsitatea, mandria, orgoliul. Totul devine purificat.. alb. Poate de asta iubim Craciunul si sarbatorile de iarna: pentru ca totul in jurul nostru se purifica. Alb. Frig. Liniste. Ce bine ar fi daca ne-ar purifica si inauntru...


luni, 7 decembrie 2015

Am sa insel si abia astept sa o fac!

Te iubesc mai mult decat orice insa, peste un timp, daca se va impune, te voi insela. Imi pare rau ca trebuie sa ti-o spun, dar consider ca trebuie sa stii din timp acest lucru! De ce te uiti asa mirat/a la mine? Nu, nu te grabi sa ma judeci, asculta-ma pana la capat.

Am sa te insel dar, paradoxal, am sa va fiu fidel/a la amandoi/amandoua. De ce? Pentru ca acea prezenta masculina/feminina va fi esenta a tot ce e mai bun si frumos din noi. Va purta in el/ea nopti si zile nesfarsite de iubire si sperante. Va fi intruchiparea iubirii dintre noi.

Vreau ca fata/baiatul nostru sa vada in mine cel mai bun prieten, amic, confident, cu care sa se sfatuiasca la orice ora din zi si din noapte. Mai ales cand a fi dezamagit/a de toate canaliile de oameni pe care ii va intalni in cale si care vor dori sa il/o distruga. Ii voi fi fidela asa cum i-am fost [si inca ii voi fi] sotiei/sotului.

***

Cam asa ar trebui sa sune singura situatie acceptata in care 2 oameni pot calca "stramb".  Desigur, e un pic fortat sa spui ca "inseli", dar cam asa va fi: dragostea pentru copii este mai presus decat erosul dintre soti si de cele mai multe [din pacate] ajunge sa erodeze situatia dintre cei 2. Dar! Nu exista nimic mai frumos decat sa fii imbratisata de cei 2 barbati deosebiti din viata ta [daca stau bine si ma gandesc ar mai fi un 3-lea, primul de altfel :) ] ; unul deoparte, si altul de cealalta parte. Si culmea, ei sa nu fie gelosi unul pe altul. Am sa insel si abia astept sa o fac! 


sâmbătă, 26 septembrie 2015

Cele 4 forme ale dragostei

Dragoste. Un singur cuvant zeci de intelesuri. Cu toate acestea, cate forme de manifestare are dragostea? Filozofii antici si marii ganditori au atribuit acesteia 4 forme:

1.Eros
2.Agape
3.Philia
4.Storge

De data aceasta, articolul de astazi va fi mai mult un copy/paste informativ :)) Sper sa va placa si sa va regasiti in una dintre tipologiile enumarate si, de ce nu, sa incercati sa le exprimati pe toate :D

1. EROS.  Semnifică în general iubirea pasională. În dicționare și enciclopedii îl găsim tradus ca pasiune, amor, dorință puternică, intensă. Este asociat de multe ori cu dorința sexuală, cu iubirea egoistă care transformă pe cel iubit în obiect, devenind astfel un mod defectuos al relației personale, însă poate desemna și o iubire prietenească mai puternică decît philia. Poate fi asociat de asemenea sentimentelor care stau la baza cuplului sau căsătoriei. 

Însă erosul nu este vazut doar ca o relație între oameni, nu este doar iubire de celălalt, ci, mai mult de atît, este iubire de veșnicie. El este pus întotdeauna împreună cu Binele, pentru că nemurirea trebuie neapărat dorită împreună cu binele. Acesta este sensul pe care îl vor prelua sfinții părinți, teologii și filosofii creștini și pe care îl vor îmbogăți pentru a-i ajuta în interpretările și scrierile lor. (...) Cuvîntul a căpătat astfel o nouă semnificație, a fost spiritualizat.

2.AGAPE. Este acea dragoste rațională, care ține în primul rand de caracteristicile celui iubit. Ea nu este nici pasională, nici tandră, și nu provine din înclinații directe către cineva, ci din convingeriSpre deosebire de celelalte feluri de iubire, agape înseamnă a iubi pe cineva pentru un anumit motiv, este alegere, este preferința pentru un lucru sau altul în virtutea unor caracteristici ale acelui lucru. 
În Sfînta Scriptură, agape, impregnat de viață spirituală, devine dragostea vibrantă, universală, dragostea libertății spirituale superioare. Este de altfel cea mai mare dintre virtuți, pentru că fără ea, orice faptă, oricît de măreață, nu înseamnă nimic. Ea este condiție a actului mantuirii, căci este sursa și motorul faptelor bune.
Așadar, agape este o iubire necesară în relația cu celălalt, dar nu și suficientă. Aproape deloc cunoscut și folosit în scrierile antice, agape semnifică o iubire care alege și care se manifestă ca un act al voinței. Ea înseamnă abandon și negare de sine în favoarea și de dragul celui iubit, este o dragoste sacrificială, care în lume apare doar ca elan, ca o adiere venită din afară, și nu ca factor determinant de viață. De aceea ea nu se manifestă prin trăsături omenești și contingente, ci dumnezeiești și absolute.

3.PHILIA. Este iubirea spontană, naturală, un sentiment bazat pe intimitatea lăuntrică a celor ce se iubesc. Este o legătură puternică, o iubire liniștită, netulburată de pasiunea lui eros și plină de virtuți. Ea înseamnă loialitate față de prieteni, virtute, egalitate și bucuria de a face ceva împreună.  El (Aristotel) o definește ca acea relație între oamenii care se știu că au bune intenții și își doresc binele unul celuilalt. Prietenia înseamnă să faci bine, să faci acest lucru fără să ți se ceară, și să nu ceri laude pentru ceea ce ai făcut, mai spune Aristotel în Retorica.
Prietenia perfectă este aceea între oamenii buni și virtuoși, care doresc binele celuilalt prin natura lor, ca oameni buni. Astfel ei sunt folositori unul altuia și plăcuți, pentru că sunt asemenea. Dar asemenea prietenii sunt rare, pentru că este nevoie de timp pentru ca oamenii să se cunoască și să își ofere încredere unul altuia. Aceasta este singura care poate fi numită prietenie.
Sfânta Scriptură preia acest termen și îi dă un conținut spiritual. El va semnifica iubirea creștină, bazată pe un sentiment și o comuniune personale

4.STORGE. înseamnă atașament, afecțiune, în limba greacă modernă. Este un sentiment natural, ca acela dintre părinți și copii. Folosit foarte rar în scrierile antice, cuvîntul va fi folosit în mod exclusiv cu referire la relațiile dintre membrii familiei. Este cel mai natural, mai emoțional și mai larg răspîndit fel de a iubi dintre toate: este natural pentru că este prezent fără vreo constrîngere; este emoțional pentru că este rezultatul căldurii, atașamentului dat de familiaritate; și este cel mai larg răspîndit pentru ca dintre toate, el ține cont cel mai puțin de acele caracteristici care fac pe cineva demn de iubire, și este, așadar, capabil să treacă peste orice element discriminator.Această iubire ține de legătura organică, de stirpe, pe care nici răul nu o poate desface. Este dragostea tandră, calmă și sigură dintre copii și părinți, dintre soț și soție, este iubirea cetățeanului pentru patria sa. Prin urmare, storge este singurul tip de iubire care nu este neapărat personal.

Sursa: Wikipedia.

miercuri, 23 septembrie 2015

Dreptate sau/si pace?

Am asistat la un moment dat la o discutie foarte interesanta cu un domn inginer despre virtuti pana cand s-a ajuns la subiectul dreptatii si al pacii. Dansul mi-a spus un lucru foarte interesant: dreptatea si pacea sunt ca doua surori dar care nu se intalnesc niciodata. Cand una intra pe usa, cealalta iese. Niciodata nu pot coexista. Depinde de noi ce alegem sa primim in "casa".

De cand suntem mici ni se cultiva simtul dreptatii: De ce nu i-ai cerut scuze ca i-ai stricat jucaria? De ce ai luat lucrul ala si nu ai spus? etc. Fara sa vrem devenim justitiari pana in maduva oaselor si tinem mortis sa avem dreptate si sa ni se faca dreptate. Adevarul e ca traim intr-o lume nedreapta si ca nu intotdeauna primim ceea ce ne dorim; suntem nedreptati, umiliti, batjocoriti si astfel iau nastere mari frustari si drame interioare.

Pacea, pe de alta parte, nu e ontologica precum dreptatea. Ea se capata in timp, dupa ani de experienta, empatie si libera cugetare. E delicata, diplomata, firava spre deosebire de dreptate care e justitiara, apriga, manioasa si mereu pregatita de razboi,dar care reuseste sa ramana in picioare. 

Desigur ca sunt cazuri in care trebuie sa ne sustinem punctul de vedere daca avem dreptate pentru ca pot fi in joc vietile oamenilor. Si aici vorbesc despre disputele stiintifice intre medici asupra unui diagnostic si tratament, despre avocati si judecatori care trebuie sa decida libertatea sau condamnarea unui violator/criminal in serie. Intre noi fie vorba, dreptatea, in aceste cazuri, este de mult ucisa. 

Ce se intampla cand cele 2 se intalnesc? Sa cugetam putin: daca ne dorim dreptate, nu avem pace. Daca suntem vesnic aprigi, artagosi si inflexibili vom starni in jurul nostru numai cearta, dispute si furtuni. La cea mai mica nedreptate ripostam si vrem ceea ce ni se cuvine fara sa ne gandim la altii. Nu conteaza daca in jurul nostru am starnit furtuni si razboaie, important e ca noi suntem indreptatiti. Dar daca am alege pacea, linistea si armonia ar insemna sa acceptam anumite nedreptati care ni se fac. Ar inseamna ca atunci cand ne certam cu cineva drag, sa renuntam noi primii. Ar insemna ca atunci cand cineva ne-a gresit, sa iertam. Ar insemna sa fim capabili de o intelegenta emotionala si empatie peste nivel. Inseamna dragoste si toleranta. In aceste conditii, pacea ar trebui sa fie principalul locuitor al casei noastre.

(Ad.2018) Asadar, singurul "liant" intre cele doua este DRAGOSTEA.  La interfata creata de disputa dreptate vs pace, dragostea se interpune ca un panaceu si la omogenizeaza, le combina si unesc. Singura dragostea accepta dreptatea, atunci cand ea are drepturi depline, insa are grija ca pacea sa nu se supere si sa iasa ranita. Singura dragostea are grija ca pacea sa zambeasca, fara ca dreptatea sa fie ucisa doar de dragul unei atmosfere pasnice dar "gresite". Dragostea ar trebui sa fie adevarata arma a umanitatii. Pentru ca numai dragostea "Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă." Corinteni
Nu degeaba am spus ca dragostea este panaceu. Nu cred ca ma pot gandi la un viciu sau defect care sa nu fie rezolvat/ameliorat cu ajutorul dragostei.

Decat sa fim vesnic aprigi si ranchiunosi cautand dreptatea, mai bine sa fim linistiti si senini traind in pace si armonie unii cu altii. "Dreptatea dusă la extrem aduce ură, necredinţă, răutate, invidie şi multe alte rele. În schimb pacea aduce bunăvoinţă, uşurare, limpezimea minţii şi bucurie între oameni. Pacea între doi oameni arată că cei doi au ajuns într-o anumită relaţie de prietenie, de iubire. Iubirea e mai presus de orice. Dreptatea dusă la extrem urmăreşte cu tot dinadinsul dobândirea unor foloase materiale,  pe când pacea se ridică mai presus de materie. Pacea dintre noi oamenii arată că scopul vieţii pe pământ este doar de a ajunge să ne iubim unii pe alţii, pentru că după judecata universală cele materiale nu vor mai avea nici un rost.
"

Tu ce alegi?
R.


joi, 17 septembrie 2015

Matern

Astazi un subiect mai dur si polemic: mama.

Pentru marea majoritate este prima persoana cu care intri in contact, prima persoana cu fiinta careia te contopesti, prima persoana care te saruta, primul cuvant pe care il articulezi. Anii trec iar aceasta entitate "mama" capata proportii diferite pentru fiecare dintre noi.

Problema pe care vreau sa o aduc in discutie astazi este urmatoarea: ce te face sa fii mama? Doar actul procrearii si nasterii in sine sau (si) munca, devotamentul de dupa?

Parerea mea este ca nu orice femeie care naste se poate numi mama. Daca nasti un copil si il lasi in maternitate pentru ca ai fost prea beata cand l-ai conceput, nu esti mama. Daca nasti un copil si il abandonezi dupa cativa ani, nu esti mama. Daca esti mama si il abuzezi (pe principiul dobitocesc "Eu te fac eu te omor") nu esti mama. Daca esti mama si participi (singura sau in complicitate cu altii) la abuzuri si fapte deosebit de grave (ex:viol,incest) nu esti mama. Daca nasti un copil si nu te preocupi de educatia lui, nu esti mama. In sfarsit, daca ... esti "mama" si nu il mai nasti .... nu esti mama. 

Pentru toate aceste cazuri de mai sus dar si pentru multe altele, astfel de "mame" trebuie sa poarte simplu titulatura de "femeie care a nascut". (sau care "nu a mai nascut"). Atat. Sunt niste simple masini de facut copii si cam atat. Sa fii Mama e lucru mare... Sa fii mama inseamna sacrificiu, devotament, dragoste neconditionata, auto-control, educatie si bun gust, inseamna TOTUL. Extrapoland ideea, la fel putem spune ca nu orice barbat se poate numi tata, nu orice frate/bunic se poate numi ca atare, nu orice persoana din jurul tau se poate numi prieten si tot asa ...

Vedeti ca facem niste confuzii grave? Cu toate ca asistam zilnic la scene care ar trebui sa ne puna pe ganduri: de la bietii copilasi care umbla desculti iarna pe asfalt pentru ca "i-a trimis mama la cersit", sau la copiii tarati de aceste femei peste tot doar pentru a sensibiliza pe trecatori  pana la  numeroase certuri si violente domestice din sanul "familiei".

In incheiere, instinctul matern salasluieste in fiecare femeie de la momentul conceperii ei. Felul in care aceasta decide sa il foloseasca depinde numai de ea. Numele de mama se munceste, nu se mosteneste!!

Fiti linistiti si iubiti.
R.

luni, 14 septembrie 2015

Selectivitate

Astazi vom invata mai multe despre selectivitatea umana. De ce suntem selectivi si daca ne ajuta intr-un fel sau altul.

Incepand cu inceputul, selectivitatea umana reflecta, in primul rand, instinctul nostru de auto-conservare si selectie naturala. Suntem selectivi cu cei din jurul nostru pentru ca ne dorim siguranta, incredere, acceptare, dragoste si perpetuare. Sunt selectivi pentru ca vrem ce e mai bun pentru noi si pentru cei dragi noua!

Asta in linii mari. Dar cum ramane cu selectivitatea interumana, relationala? Este ea la fel de sanatoasa? Pentru inceput insa trebuie sa stabilim premisele jocului:

Spunem ca iubim pe toti, ca suntem buni si generosi, cand in realitate iubim doar pe cei care ne iubesc.
Spunem ca suntem milostivi si ajutam oameni neconditionat, cand in realitate ajutam doar pe cei care ne-au ajutat si fata de care avem o oarecare datorie morala.
Spunem ca iertam, cand in realitate le purtam ura in inima.
Spunem ca nu ii vom uita niciodata pe cei care ne-au fost alaturi, cand in realitate imaginea lor dispare la primul curcubeu...
Spunem ca vom fi cinstiti, etici, corecti, ca vom juca dupa reguli, cand in realitate ne adaptam "junglei" si uitam de ele.
Spunem ca iubim ... sincer....curat...nelimitat, cand in realitate sunt simple placeri.
Spunem ca suntem toleranti, ca si obezii, negrii, tiganii, imigrantii au loc sub soare, cand in realitate ii asuprim si denigram.
Spunem ca suntem credinciosi, ca mergem si aprindem lumanari, cand in realitate iesim de pe usa bisericii la fel de negri precum am intrat.
Spunem ca ne place sa citim, sa ne culturalizam, cand in realitate citim articole ieftine de can-can pe internet.
Spunem ca nu suntem selectivi, cand in realitate chiar suntem !!


Acestea fiind spuse, singura concluzie rationala care se desprinde de aici este ca ne prefacem!  Suntem o mare de ipocriti care una spun, si alta fac. Intr-un cuvant, suntem selectivi. Superficiali. Dragostea, mila, iertarea, cinstea, dreptatea, moralitatea, toleranta, credinta nu trebuie sa fie ingradite de "pentru ca". Te iubesc pentru ca esti sotia mea. Te ajut pentru ca m-ai ajutat. NU! Ele trebuie sa fie nelimitate, NECONDITIONATE si permanent exersate. Altfel ne trezim ca, mai devreme sau mai tarziu, oamenii se vor purta cu noi asa cum si noi ne-am purtat cu ei. Ne folosesc asa cum si noi i-am folosit pe ei. Karma?

Oricat de utopic si dificil ar parea, trebuie tinut minte ca selectivitatea in cadrul relatiilor interumane nu trebuie sa exista. "Pentru ca"-ul trebuie inlocuit cu "Trebuie". Sa incercam sa transformam limitatul in nelimitat, chiar daca va fi -temporar- in dezavantajul nostru. Aceasta este lumea mea. Si nu numai a mea, ci si a multor oameni "nelimitati", cu suflet mare, care vad lumea ca pe un intreg unde fiecare este egal cu celalalt. Bun venit (?)

joi, 10 septembrie 2015

Sensibilitati

Acum 2 ani am scris un articol despre empatie si exagerari.  Astazi, insa, vreau sa dedic un articol tuturor celor catalogati drept "exagerat de sensibili" sau "imatur de sensibili".

S-au scris zeci de articole si carti despre psihologia umana, sensibilitate si empatie. Eu insa vreau sa punctez numai cateva idei de baza pe care ar fi bine sa le aplicam si noi inainte sa judecam pe ceilalti.

In spatele celui mai colorat ras, in spatele celui larg zambet, in spatele celui mai glumet prieten din gasca noastra sau in spatele morocanosului coleg de munca, poate sa zacă o tristete si sensibilitate a carei povara numai ei singuri o pot duce si intelege. De teama respingerii sociale si de a nu fi intelesi, in fiecare dimineata ei isi aplica masca de "Sunt bine", urmand ca seara sa se dezbrace de ei insisi.

Se spune ca cele mai mari drame si deceptii se traiesc in singuratate si tacere, tocmai pentru ca dramatismul lor este greu de inteles (daramite trait) de cineva din exterior. Sensibilitatile si frustrarile nascute dintr-o serie de dezamagiri, neajunsuri, neimpliniri, deficite sau traume psihologice -mai ales cele inhibate si "mocnite"- de-a lungul copilariei/adolescentei/maturitatii pot destabiliza persoana in cauza atat de mult incat, din pacate, aceasta poate recurge la gesturi extreme si disperate. Pentru aceste persoane, sensibilitatea este un EFECT si nu un moft de copii razgaiati. O neintelegere si necunoastere a acestor traume interioare, definite impropriu si rece drept "sensibilitati" sau "exagerari", le amplifica dramatismul si persoanele respective devin tot mai retrase si anxioase social ajungand, asa cum am spus, sa apeleze la diverse metode extreme de "" rezolvare "".

Este pacat. Si de ce? Pentru ca ne grabim sa judecam!!  Ne grabim sa "punem etichete" fara a ne interesa in prealabil de viata si conditia sa adevarata pentru ca, nu-i asa, e mult mai usor sa spui ca celalalt dramatizeaza si joaca teatru decat sa te cobori in sufletul lui si sa il intrebi "Ce ai patit?". Vezi o fata pe strada ca nu se incadreaza in standardele actuale ale "frumusetii" si repede o cataloghezi drept shawormista sau devoratoare de dulciuri. Insa nu te gandesti ca poate sufera de o tulburare alimentara obsesiv-compulsiva sau mostenire genetica. Este foarte usor sa cataloghezi sensibilitatile partenerului drept simple toane fara sa te gandesti un pic daca, prin ceea ce ai spus, nu ai atins cumva o rana inca sângerândă. Iubeste! Iubirea va veni ca un pansament iar toate golurile, neputintele si defectele celuilalt se vor estompa si vindeca. Este foarte usor sa admiri o persoana mondena si  sus-pusa care, conform parerii colective, este cea mai toleranta, intelegatoare si blanda din lume insa analizata departe de ochii lumii constati ca e doar ... prefacuta si ipocrita :) Pe principiul "pe afara-i vopsit gardul inauntru leopardul". Desigur, nu vreau sa generalizez. Sunt muuulte cazuri intr-adevar forţate si exagerate in care nu se mai poate vorbi de o sensibilitate ca o consecinta ci de o sensibilitate ca moft. ;) Dar eu nu ma refeream la acelea.

In incheiere, propun ca inainte sa judecam, sa iubim. Sa empatizam mai mult, sa ne coboram mai mult in inima celuilalt si cu dragoste sa ii intelegem, toleram, vindecam ranile. Se poate. Doar ca trebuie rabdare.

P.S.: Trebuia sa ma fac psiholog :))

luni, 7 septembrie 2015

D-ale batranilor


“Si dupa cum oamenii, pe masura ce imbatranesc, decad si duc o viata mai lipsita de sens si bucurii, dar tin mai mult de ea si se agata cu incapatanare de vid, in timp ce tinerii plini de avant sunt oricand gata sa se jertfeasca, sa se inroleze ca voluntari sau sa se sinucida, asa si eu traiesc prea meschin, prea murdar, prea stupid pentru ca sa gasesc in mine puterea savarsirii unui act de curaj, de increder e si de sfruntare.” Nicolae Steinhardt in “Jurnalul fericirii”.

Cel putin o data am auzit cu totii pe batranelele din fara blocului (sau in fata portii, pentru cele din mediul rural) cum vorbesc cu inflacarare despre “când m-oi duce”, “cand n-oi mai fi”, “cand s-o termina totul”, “cand o-i fi gata” si alte formulari asemanatoare. Moarte. Alaturi de mondenitatile ieftine pe care le aud de la televiziuni si emisiuni si mai ieftine, subiectul mortii (ah, si al pensiilor+medicamentelor) este al doilea cel mai preferat subiect al batranilor. Recunosc ca nu ma pot abtine sa nu mustacesc cand le aud si vad cum se framanta sa cumpere din timp lumanari, prosoape, cani, tamaie, etc. Unele si-au proptit cartile de vizita ale diferitelor firme mortuare langa televizor, icoana, noptiera –in sfarsit, undeva “la vedere”- totul “in caz de …”. Altele, mai harnice, deja si-au tocmit gropasii, bocitoarele, clopotarii, si-au randuit meniul pentru praznic si beneficiarii testamentului. Ironie. Chicoteli.

Pana mi-am dat seama ca, de fapt, toata agitarea batranilor este perfect justificata. Tineretea  si conceptia  “eh, mie nu mi se poate intampla asta” ma faceau sa resping ideea de moarte chiar si la persoane destul de inaintate in varsta si grav bolnave desi, tocmai la aceste persoane, moartea este urmatorul lucru natural si firesc care urmeaza sa se intample. Doar ca tinerii –o categorie- si cei apropiati –o alta categorie- proiecteaza fatidicul si inevitabilul eveniment undeva in secolul urmator si nu il iau in brate pe oricand. [ Caci nimeni nu stie ziua si ceasul (..) ]. Batranii, insa, in intelepciunea lor –pentru ca este o dovada de rationalitate si sinceritate- sunt constienti de ceea ce urmeaza sa se intample si isi pregatesc cele necesare inca din timpul vietii. Pe principiul “ce e bun, e bun facut”, “o sa va prinda bine ce v-am pregatit” ei se agita, se consuma sa puna totul la punct din timp pentru … conform obiceiurilor locului. Si stiti ceva? Bine fac.

 Moartea, oricat am incerca noi sa evitam acest subiect (nu stiu de ce, dar cica e considerat un subiect tabu), este inevitabila pentru fiecare dintre noi si poate veni oricand. Sub orice forma, sub orice imprejurare. Pregatiti sau nepregatiti [din toate punctele de vedere]. Iubindu-ne sau urandu-ne. Linistiti sau zbuciumati. Cumpatati sau plini de vicii. Multumiti de viata noastra sau frustrati si cu regrete. In casa noastra sau in case straine [a se intelege “tara noastra/tari straine”]. Suntem constienti de asta dar probabil –zic, nu stiu sigur- tineretea ne face sa strambam din nas si il imbratisam pe “nu mi se poate intampla mie asta”. Cum zicea si in motto: “tinerii plini de avant sunt oricand gata sa se jertfeasca, sa se inroleze ca voluntari sau sa se sinucida” si as completa: tinerii uita sa pretuiasca ceea ce e mai frumos: prospetimea varstei, a sanatatii si, implicit, a vietii.

Raman impresionata cand le aud pe batranele cum vorbesc atat de lejer, naiv si deschis despre moarte de parca ar pleca in concediu. De asemenea si instructajul verbal -rece, dur, serios si necesar-  stinge de cele mai multe ori zambetele celor apropiati: “ pe mine sa ma imbraci cu aia si cu aia. Vezi ca le-am pregatit deja in sifonier. (…) Asta i-o dai lui X, cealalta i-o dai lui Y ca stiu ca are nevoie. Sa nu ma bociti, sa fie totul cat mai simplu si rapid. Ti-am pregatit cateva pachete pe care sa le imparti la nepoti; si vezi ca am pus bilet in fiecare!!”. -“Hai, mai mama, termina cu prostiile. Doar nu mori maine hahaha”. Iar batrana se uita lung, si tace. “Ce stiu ei?”. Indraznesc sa adaug: cu toata taria aparenta pe care o afiseaza, eu nu cred ca sufletul lor lacrimeaza. Nu cred ca nu simt frica, durere, deznadejde. Poate ca si ei resping ideea si o proiecteaza undeva intr-un univers indepartat.

Departe de a fi sinistra sau morbida, prin articolul de astazi am vrut doar sa scot in evidenta intelepciunea bunilor nostri si, in acelasi timp, fragilitatea vietii. Acum esti, acum nu esti. Acum zici ca nu o poti pati, maine o patesti. Pe tanti Ana poate o va gasi pregatita [cel putin, cu lucrurile materiale] dar pe noi … cum ne va gasi?


joi, 3 septembrie 2015

Omul obiect

Societatea noastra a devenit una de consum si hy-tech. Totul este informatizat, robotizat si digitalizat: de la roboti utilizati in medicina, pana la cumparaturi, tranzactii, intalniri, conferinte, jocuri-totul online. Nu mai stim cum miroase o carte proaspat cumparata pentru ca le citim de pe tablete, iar emotiile unei prime intalniri sunt demult depasite datorita siteurilor de socializare si matrimoniale unde poti fi oricine si orice. Pe nesimtite incepem sa pierdem contactul cu realitatea si ne contopim cu virtualul.
Consumismul este si el in plina ascensiune. Daca ni se pare ca telefonul merge un pic mai greu decat ar trebui sau daca nu e "pă trend" il schimbam imediat. Analog exemplul laptopurilor, aparatelor electrocasnice, masinilor si multe multe alte exemple. Preferam sa aruncam si sa ne debarasam in loc sa incercam sa reparam. Dar poate telefonul solicita o "curatare" a memoriei interne, laptopurile o formatare, prajitorul de paine are doar o siguranta arsa pe care orice electrician dibaci o poate solutiona si asa mai departe. Este mai facil sa arunci si sa iei de la capat, insa toate vor veni cu un pret.

Fix acelasi lucru se intampla si cu oamenii. Am ajuns sa ne debarasam unii de altii ca de o soseta gaurita. Nu incercam sa coasem rana celui de langa noi ci, la primul semn de neputinta sau impovarare, il aruncam. Poate va pare inuman, crud sau exagerat ceea ce scriu insa, din pacate, acesta este adevarul. Omul nu este un obiect de care te poti descotorosi la prima defectiune, la prima cearta sau neintelegere. Omul trebuie vindecat, iubit, inteles, ascultat. Trebuie sa lucrezi cu omul aidoma olarului care mangaie lutul intre degete. Omul este o fiinta vie care (fara sa vrea) investeste sentimente, sperante, vise si idealuri. Nu il poti inlatura doar pentru ca ti se pare tie ca nu mai "functioneaza". Poate are doar o siguranta arsa sau un circuit intrerupt. Ba mai mult, s-ar putea ca si tu sa ai multe probleme interioare si poti sa ajungi oricand in postura de "reciclat". Iar daca tie, "utilizatorule", iti este facil sa il inlaturi pe cel de langa tine si sa o iei de la capat, cum crezi ca se simte cel "ejectat"? Mai ales daca legatura dintre voi a fost puternica si profunda. Intelegi acum de ce am scris mai sus ca "totul are un pret"?

Este greu. Tentatia de a arunca si de a lua de la capat este foarte mare, mai ales ca "piata" este foarte generoasa in acest sens. Cu toate acestea, inainte de a arunca, incearca sa repari. Incearca sa vindeci intai; incearca sa iubesti, sa ierti, sa accepti, sa tolerezi, sa pui de la tine acolo unde lipseste si, din nou, incearca sa iubesti. Vei fi uimit chiar si tu ce minunatie poti crea din putin lut uman.

marți, 1 septembrie 2015

Tomnatica

M-am nascut toamna la finele lui septembrie, cand totul se ofilea in jurul meu. Am readus parintilor primavara in inimi si vara in dragoste.

De cand ma stiu, toamna ma cuprinde o avalansa de melancolie si visare. Vara, si implicit vacanta, se termina.. Incepe(a) scoala: carti, caiete, ghiozdane, uniforma,castane, aer racoros si covor de frunze aramii. Acum insa: tramvaie, autobuze, agitatie, Copou, Nicu Alifantis si, mai nou, Horia Brenciu in casti. Folk, Jazz, Debussy si Chopin. Mere,pere, gutui, struguri, nuci verzi, conserve, must si "tulburel". Crizanteme de toamna. Ciocolata calda sau ceai aromat din coji de mere si scortisoara. Zile lungi si lenese, nopti la fel de lungi si ... lenese? Eleganta si rafinament in imbracaminte, paltoane calduroase dar si pulovere moi si largi. Simplitate, frumos, mister si atractie.

Se spune ca anotimpul in care te nasti iti influenteaza personalitatea. Cu toate ca sunt sceptica, pe mine toamna chiar ma defineste iar cei care ma cunosc ma pot aproba. Cred ca prima data ma dau de gol ochii caprui si abia apoi firea visatoare. Cu toate ca nu este cel mai "usor" anotimp, avand in vedere tranzitiile de la caldura la frig, de la haine subtiri la paltoane, este cel mai boem si visator anotimp. Nu esti nici infierbantat peste masura ca vara, dar nici inghetat si "inghetat" ca iarna. Esti la mijloc, reflexiv, poet, nostalgic, iubitor dar uneori si depresiv, anxios, tulburat. Este un mix de sentimente si trairi pe care trebuie sa le stapanesti mai ales daca esti o persoana delicata si visatoare.

Doar cineva nascut toamna iti poate arata farmecul si misterul ei, doar cineva nascut toamna te poate sensibiliza si iubi cu o caldura si profunzime de neegalat. Pentru ca nu exista nimic mai frumos ca, atunci cand totul rugineste in jurul tau, in sufletul tau sa fie mereu vara.

joi, 27 august 2015

Emotiile dezvaluite

[Imagine si text de aici; not owned] Mi-a placut atat de mult articolul incat am decis sa vi-l impartasesc. Un scurt comentariu:

Pentru prima data, emotiile au fost dezvaluite de catre o echipa de cercetatori finlandezi cu ajutorul imaginilor de termoviziune. Rezultatele, spectaculoase dar in acelasi timp si predictibile, ne confirma faptul ca emotiile ne caracterizeaza si guverneaza personalitatea, organismul si, implicit, si viata.

Este o glumita la englezi: "Don't be sad, don't be blue, Frankestein was ugly too!" :)) Acest lucru e confirmat si de imaginile cu termoviziune: oamenii deprimati, tristi si anxiosi sunt dominati de culori reci, negative. In opozitie stau emotiile pozitive precum fericire si dragoste cand tot corpul straluceste si clocoteste [atat la propriu cat si la figurat] din crestet pana-n talpi. Dezgustul este marcat printr-o gama de culori rosii-portocalii chiar pe traiectul digestiv [cum era si de asteptat], rusinea mizeaza mai mult zona cranio-faciala [cand simti ca ti se inrosesc obrajii de rusine], pe cand anxietatea te macina la propriu la interior...

Foarte interesante pentru mine sunt sentimentele de multumire, mandrie si invidie. 
Multumirea este una dintre cele mai neutre imagini, vizand numai zona cranio-faciala, restul corpului ramanand pasiv. Prin urmare, multumirea/ satisfactia are un caracter temporar si limitat insa noi ii acordam prea multa importanta. Cautam mult sa fim satisfacuti si mai putin cautam sa fim fericiti cu adevarat ;) Mai departe, mandria si mania! Amandoua vizeaza partea superioara a trunchiului precum si membrele superioare, restul corpului ramanand neutru. Este traducerea expresiei "iti fierbe sangele in tine" cand esti inundat de un cocktail de hormoni si adrenalina. Cu toate acestea, focarele principale ale mandriei sunt in zona inimii si a capului, pe cand mania este mai uniforma si mai intensa spre extremitati. Hm, oare de asta oamenii maniosi au impulsul de a lovi? Ultima dar nu cea din urma invidia: ataca numai zona inimii si a capului, lasand restul corpului in neutralitate. Ce inseamna asta pentru noi? Ca invidia, ca de altfel TOATE emotiile prezentate mai sus, se afla intr-o relatie de interdependenta creier-inima care se poate generaliza si afecta celelalte organe. Ceea ce gandim se transmite la inima [dar si invers] si de aici se rasfrange asupra intregului organism. Ne facem rau singuri ... De aceea este extrem de important sa pastram o igiena emotionala si relationala, lucru promovat si de articolul-sursa. Foarte multe boli actuale, nevrotice,psihice, digestive, cardiace, au drept cauza EMOTIILE. Medicii il numesc stres, insa in realitate sunt simple emotii scapate de sub control si lasate sa macine tot ce prinde in cale. Nu stiu cat de eficace sunt aceste sedinte de terapie psihoemotionala dar un lucru este cert: suntem proprii nostri stapani si trebuie sa ne stapanim emotiile, nu sa ne lasam controlati de ele. 

Cea mai spectaculoasa este, pentru mine, antiteza dintre depresie si dragoste/fericire si as mai adauga si cuplul anxietate-tristete. Ma surprind prin intensitate, zona extinsa de manifestare si prin efectele produse. Tu ce alegi sa fii? 

In incheiere, in asentiment cu tema articolului de astazi, o poza simpatica de pe net adunata:

joi, 13 august 2015

De veghe la Marea Rosie

In primul rand, vreau sa va multumesc pentru aprecierile voastre si ca ma cititi! Inseamna enorm pentru mine. Noua mea creatie lirica-treptat treptat incepe sa ma "prinda" si poezia din urma :D 


Statutam in mijloc si privii
Cum Marea plina de oameni vii
Innecati si dus de val
Isi plang vesnicul amar.

Albastra si sarata
Rece si murdara
Marea ne urmareste
Vrand sa ne inece.

In adanca noapte
Sa rezistam iubite si poate
Sa reusim s-aprindem
Cu chibriturile ude
                                                         Focul vesnicei trude.

 E o lupta. E durere
E biruinta si placere.
Focul se stinge.
Frigul si intunericul ne cuprinde.
E liniste.

Marea se inalta ca vrejul din poveste
Se reintregeste si se contopeste.
Cele 2 jumatati se imbina
Fara surle; in surdina.
Marea redevine-ntreaga;
Natura freamata.



vineri, 7 august 2015

Lasati-ma sa dorm

...continuare a eseului Embrioni :) 

Lasati-ma sa dorm, nu vreau sa cresc
Vreau sa mai copilaresc
Nu vreau sa muncesc si mereu sa tot scancesc
De dureri, de datorii,
De bani, acte si hartii.


Lasati-ma sa dorm, nu vreau sa cresc
Inca nu vreau sa iubesc.
Vreau doar sa fiu iubit
Si sa raspund prin gangurit.


Lasati-ma sa dorm, nu vreau sa cresc
Si prin scoli sa imbatranesc
S-apoi sa n-am unde sa muncesc.
Vreau doar zambete sa citesc
Si chicote sa exersez
Notele sa fie inlocuite
Doar cu …. Iubire.

Lasati-ma sa dorm, nu vreau sa cresc
Vreau sa raman mereu copil
Nepartinitor si umil
Pe toti sa ii iubesc
Indiferent ca-i juridic sau civil.


Lasati-ma sa dorm, nu vreau sa cresc
Vreau, vreau sa mai copilaresc.
Prea multa rautate si invidie
Coruptie si injustitie.
Crime si violuri,
Furturi si “negoturi”.
Umilinte, suferinte
Batjocuri si neputinte.
Unde-s zanele din basme
Cu puteri miraculoase?


Lasati-ma sa dorm, nu vreau sa cresc
Si sa vad ca toti se ofilesc.
Parintii si bunicii
Vecinii si copii
Se-ngalbenesc, se ofilesc
Si cu durere se prapadesc.

Daca asta este lumea in care trebuie sa fiu
Prefer sa raman copil; nu vreau sa stiu.
Lasati-ma, lasati-ma…


duminică, 2 august 2015

Tablouri



Din tablourile vechi
Atarnate pe pereti
Ne privesc din vesnicie
Printre sticla de amintiri
Oameni vii
Ce au fost si nu mai sunt
Plecand devreme de pe Pamant,
Lasand in urma amintiri
Si figuri de heruvimi
Tesute fir cu fir
Si ata de mohair
Pe-o bucata de hartie
Intr-o fotografie.

Ne privesc senini dar tristi
Cu zambete mecanice
Si priviri incercanate
La nunta sau la moarte
La botez sau facultate.
Prin tonuri de non-culori
Ei ne spun povestea lor.

Iar noaptea cand noi dormim
Din tablouri ei coboara
Casa este iarasi vie
Ca odinioara.

Non-culorile devin culori
Copiii se prind in prinsori
Personajele in liniste s-aseaza
Pe rand, la masa.
Festinuri intregi se tin
Fara ca noi sa stim.

Pe nori ei ne cerceteaza
In liniste, ca e seara;
Ca o adiere lina
Dulce si sublima
Isi iau ramas bun
Rasaritul e pe drum.
Intr-o clipa mesele se golesc
Razele Soarelui se mijesc.
Pocalele si oalele,
Vinul si paharele,
Oaspetii, mirii,
Femeile si copiii
Pe trepte toti urca
In fotografii n-apoi s-ajunga.

Culorile redevin non-culori
Toti sunt la locurile lor.

Soarele iata, straluceste
In casa…. Ah, ce liniste domneste.

joi, 30 iulie 2015

Seminte si gradinari


In Palatul din Tara de Sus, unde soarele mereu rasare si niciodata nu apune iar noaptea este demult uitata, Imparatul a organizat un ospat mare in intreaga Imparatie. Mii de invitati imbracati in haine de soare se aseaza la o uriasa masa rotunda plina cu bunatati si seminte de tot felul. Imparatul, intr-un colt al mesei (cum intr-un colt? Masa nu era rotunda?), rade, mananca si bea cu mesenii; glasurile lor nu sunt stridente si de prost gust ci armonioase, toti completandu-se in tonalitati ca o imensa simfonie. Pe tipsiile aurite, samburii, adunati cu grija de oaspeti (si nu de servitori) se aduna in gramajoare tot mai mari. Cand ospatul s-a ispravit, toti s-au ridicat si au multumit Imparatului pentru bucuria comuniunii si cinei.
-Ce facem cu samburii, Stapane?
-Arunca-i pe Pamant! Poate au sa incolteasca si rodeasca daca gasesc un pamant bun si fertil.

Tipsiile de aur sunt desertate rand pe rand, iar semintele cad ca o ploaie marunta si deasa peste Pamantul atat de insetat de ploaie si ploaie. Unii oameni le primesc cu bucurie si le sadesc cu dragoste in pamant, altii le aduna si le arunca. Indiferent de locul in care cad, semintele incoltesc si se transforma unele in flori, altele in copaci, altele in oameni de lut, împărăţii din cărămidă şi turle, cruci de lemn sau cărti cu file de copaci. Toti se bucura, toti se folosesc, toti infloresc si inverzesc odata cu semintele iar intreg Pamantul este pe alocuri o frumoasa gradina. Cei fara seminte insa se ofilesc, se stafidesc si mor dusi de vant.
***
Ideile, invataturile, CUVINTELE pe care noi le sadim in jurul nostru pot fi asemanate cu semintele cele bune (sau rele). Un cuvant bun, o idee constructiva si o lectie de viata folositoare implementata intr-o minte receptiva poate rodi spectaculos in cativa ani, aceasta fiind impartasita la randul ei si altor oameni care vor rodi si ei la randul lor. Samanta din samanta. Lumina din lumina. “Si s-a facut lumina”. O idee sau un cuvant bun poate face adevarate minuni cu un suflet singur, amarat, deznadajduit sau dornic de cunoastere. Pe cealalta parte, o idee meschina sau o vorba dureroasa si viermanoasa poate eroda si distruge pana si cel mai putenic suflet-daramite unul naiv si usor influentabil.
Gradinarul poate fi, asadar, fiecare dintre noi. Si cel bogat si cel sarac. Si cel invatat si cel simplu. Si inaltul demnitar  si umilul functionar. Depinde de fiecare dintre noi ce seminte primim si acceptam sa le plantam in sufletul nostru.
Iar la sfarsit, fiecare gradinar se va cunoaste dupa roadele sale.
Aveti grija asadar ce semanati in jurul vostru si ce va plantati in suflet.


sâmbătă, 18 iulie 2015

Usi

Sunt tot felul de usi:

-sunt usi pe care abia astepti sa le deschizi (casa parinteasca), dar sunt si usi pe care abia astepti sa le inchizi si incui;
-sunt usi mari pentru oameni mici (politicieni), altele mici pentru oameni mari (Stefan cel Mare);
-unele sunt simple, banale, isi fac treaba si atat; nu ies cu nimic in evidenta.
-unele usi sunt prevazute cu sonerie, ca sa iti faci cunoscuta prezenta intr-un mod finut, la altele trebuie sa bati cu putere ca sa fii auzit (!!!);
-unele usi sunt batrane, cu vopseaua scorojita, care pastreaza amprenta furtunilor prin care au trecut dar care inca sunt perfect functionabile si de o frumusete aparte, altele insa sunt tinere, comune si moderne dar care la prima furtuna cad la pamant;
-unele usi sunt mereu deschise (Biserica), altele … mereu inchise;
-unele usi sunt atat de sensibile si firave incat trebuie sa patrunzi cu grija si sfiala, pe cand altele sunt intepenite si cu mare greutate patrunzi inauntru (dragoste);
-unele usi sunt prevazute cu clanta doar de partea cealalta (“Iata Eu stau la usa si bat”);
-unele usi simplu si minimalist decorate dar cu mult mai mult bun gust decat cele robuste, incarcate si opulente;
- pe unele usi trebuie sa le ungi cu lacrimi si sudori la balamale ca sa se poata deschide, iar pe altele … nici macar cu forta fizica nu le poti deschide;
-prin unele usi poti vedea inauntru (ca sa stii ce te asteapta dupa ce patrunzi), altele sunt opace (trebuie sa te risti);
-sunt usi care se inlocuiesc periodic dupa “moda vremii”. Se schimba oare si ce este inauntru?
-unele usi sunt din lemn (si subapreciate), altele din spoiala ieftina aurita (supraapreciate);
-unele usi se deschid simplu doar cu cheia potrivita; la altele trebuie sa dai intai jos lacatele, zavoarele si abia apoi sa incerci sa o deschizi cu cheia;
-unele usi te pot duce intr-o fundatura;
-unele usi au fost atat de umblate si deschise, incat stii ce iti pot oferi. Altele insa, mai putin deschise si folosite, te pot duce in universuri noi, fascinante si neexplorate;
-sunt usi intretinute si constant reparate, dar sunt si usi nereparate si demult abandonate (pe nedrept?);
-unele usi frumoase te pot introduce intr-un Infern, alte usi urate intr-un Rai;
-sunt usi la care nu se potriveste nici o cheie;
-sunt usi care se deschid si se inchid numai in doi;
-mai nou, nu mai sunt usi. Nu mai exista pudoare, intimitate. Am inlocuit usile cu perdele de naylon (sutiene si chiloti de-o schioapa) sau am construit arcade in locul usilor. Sa se poata vedea TOT. Transparenta. Afisaj. Grotesc.
-sunt usi care inca mai au crestate pe marginea lor: “la 1 an” cm, “la 2 ani”cm, “la 7 ani”cm. Usi cu amintiri. Usi mereu vii. J

Sunt o multime. Sunt sigura ca fiecare dintre noi are cel putin o usa preferata sau mai mult sau mai putin aleasa.
Pe tine unde te poarta usa ta? J

miercuri, 15 iulie 2015

Fericirile Jurnalului fericirii

Recent am terminat de citit “Jurnalul fericirii” de monahul si ex-evreul Nicolae Steinhardt. E profan sa exprim in cuvinte cat de frumoasa, socanta, revelatoare si profunda a fost pentru mine citirea acestui roman confesiv-memorial (si destul de inabordabil la inceput pana m-am obisnuit cu stilul autorului), fiind, asa cum a scris Nicolae Manolescu in revista “Romania literara” 1991:” o carte splendida, amestec inextricabil de notatie cotidiana, amintire, confesiune, hermenutica, humor, tragedie, istorie, universalitate, metafizica, fiziologie, citate de lectura si altele (…). Totodata, “J.F. recurge la discontinuitati spatio-temporale si se rezuma la numai doua teme principale: universul concentrationar, dezumanizant si de exterminare introdus de cea mai feroce din dictaturi, cea comunista si unica salvare din acesta, solutia vietuirii crestine in fapt”.

Am realizat o selectie a celor mai frumoase si profunde citate/paragrafe care m-au impresionat, scandalizat si uimit prin asocierile neasteptate de cuvinte, metafore si ideologii. Sper ca veti avea rabdare sa cititi si intelege ceea ce v-am pregatit si ca veti fi dornici sa lecturati cartea -cu pixul si agenda langa voi- (numai cartile lui Octavian Paler m-au mai adus in starea de a face analiza pe text si insemnari). Defapt, toata cartea este un imens citat si o frumoasa declaratie de dragoste a unui ex-evreu convertit la ortodoxie - mare filosof, intelectual si erudit- catre Creator.

“Nimic nu poate sti despre oameni cine nu are neincetat prezenta in minte simultaneitatea pluralitatii planurilor contradictorii ale constiintei.”
“Cea mai extraordinara cugetare citita vreodata, in afara textelor evanghelice, a cea a lui Kierkegaard: Contrariul pacatului nu e virtutea, contrariul pacatului este libertatea” (pacatul inrobeste, devii rob al pacatului).

“Se cuvine  sa avem un nou ideal: idealul nostru sa nu mai fie perfectiunea -generatoare de bai de sange, opresiune, intoleranta, torturi si lagare- ci imperfectiunea. Se recunoastem ca suntem limitati si sa tindem cu toata puterea spre o imperfectiune cat mai putin rea, singura cu putinta de aici.”

“Diavolul: hai sa incheiem un pact.  –Nu. –Atunci hai sa semnam un document prin care sa recunoastem amandoi ca doi si cu doi fac patru. –Nu. –De ce? De ce n-ai subscrie un adevar inconstestabil? –Nu-mi pun semnatura alaturi de a ta nici pentru a recunoaste ca exista Dumnezeu.”

“Crestinismul, scoala perfecta a contradictiei si paradoxului, cea mai dialectica dintre conceptii.
Prima datorie a crestinului: a fi fericit.
Prima datorie a crestinului: a simti adanc nenorocirea conditiei omenesti.
Iesirea din dilema: solutia dogmatica: credinta in transfigurare si inviere.”

“Nimeni sa nu sileasca pe aproapele sau nici macar pentru a-i face binele. Nici Domnul nu intra nechemat.”

“Intai, adevaratele temeiuri ale conceptiei crestine: absurdul si paradoxul. Apoi, divinitatea lucreaza amanuntit si cu pricepere,si cand rasplateste si cand pedepseste. Se inseala amarnic cei ce cred –si nu-s totdeauna nerozi- ca il pot duce pe Dumnezeu, ca-L pot smecheri. Nicidecum. Dă sau bate cu nespus de migalit rafinament. De unde rezulta ca Dumnezeu nu e numai drept, atotputernic, etc, e si foarte destept.”
“Cu alte cuvinte, Dumnezeu e cu desavarsire absent in lume, dar e si cu desavarsire prezent in launtrul nostru, asa cum spune si Kierkegaard, asa cum a tunat si Sf Bonaventura; Dumnezeu este eminamente prezent sufletului ba si chiar imediat cognoscibil.”
“Simone Weil: Cel mai teribil paradox al libertatii crestine este ca a fi ales de Dumnezeu inseamna a fi parasit de El.”

“Mii de draci ma furnica vazand cum este confundat crestinismul cu prostia. (…) Nicaieri si niciodata nu ne-a cerut Hristos sa fim prosti. Ne cheama sa fim buni, blanzi, cinstiti, smeriti cu inima, dar nu tampiti. (Numai despre pacatele noastre spune la Pateric “sa le tâmpim”). Cum de-ar fi putut proslavi proştii Cel care ne da sfatul de a fi mereu treji ca sa nu ne lasam cuprinsi de Satana? Leon Daudet: Sa stim ca mai mult rau iese adeseori de pe urma prostiei decat a rautatii”.
“Insusirea specifica omului e gandirea teologica.”

“Gresitilor nostri le iertam greu. Sau daca iertam, nu uitam, Si iertarea fara uitare e ca si cum n-ar fi, batatura fara caine, gura fara dinti. Ne iertam si mai greu pe noi insine. Si aceasta ţinere de minte otraveste. Spre a dobandi pacea launtrica trebuie sa ajugem prin cainta dincolo de cainta: la a ne ierta
“Libertatea nu se confunda cu libertinajul si nebunia. Dupa dezordine -si dezmatul acolo duce-  urmeaza totdeauna prostia, adica o alta asuprire.”
“Dezamagirea in prietenie e un simptom care dezvaluie niveluri mai profunde. Ne doare nu marsavia pe care o descoperim la celalalt ci descoperirea propriei noastre mârsavii reflectata la celalalt, caci nu ne-am fi imprietenit daca nu exista intre noi un fond comun..”

“Sau parca prietenia sta in a raspunde: te voi ajuta daca pot. De-asa prietenie… Prieten se numeste omul care te ajuta fara ca verbul sa fie urmat de un complement adverbial circumstantial de timp sau de loc sau de mod. Iar Domnului cat ii place sa ne dea numele de prieteni ai Sai!”

“Mai ametitoare vorbe nu s-au rostit vreodata afara de :”Cred, Doamne, ajuta necredintei mele!”. Nu cred si totusi ma rog. Cred si totusi stiu ca nu cred cu adevarat. Cred de vreme ce-I spun “Doamne” lui Hristos. Si nu cred de vreme ce-l rog sa vina in ajutorul necredintei mele. Si cred, si nu cred, simultan. Dedublarea. Contradictia. Constiinta otravind totul, otraveste credinta pe care, in clipa in care ne dam seama de ea, o prefacem in necredinta deoarece gandind credinta o scoatem din inefabil, din candoare. Simultaneitatea textului ar trebui sa duca la deznadejde daca nu ar fi acel scurt ajuta care rezolva cuadratura si preface buimacirea in lacrimile increderii.”
“Batranul Haydn e intrebat de ce muzica lui religioasa este vesela in loc de a fi ceremonioasa si solemna. Raspuns: pentru ca ori de cate ori ma gandesc la Dumnezeu ma cuprinde veselia.”
“Crestinismul e transmutatia omului. Metanoia. Aceasta e MINUNEA CEA MARE a lui Hristos Dumnezeu: nu inmultirea painilor pestilor, vinului, nu tamaduirea orbilor, slabanogilor, leprosilor, nu, nici invierea fiicei lui Iair, ci transformarea fapturii.”

“De cand cu introducerea calculatoarelor in toate domeniile de activitate traim un fel de animism masinist. Dupa ce si-a prelungit mana cu ajutorul uneltei apoi cu al masinii, omul mareste cu ajutorul masinii electronice insasi eficienta mintii sale.”
“Emile Male: frumusetea e pretutindeni, dar nu se dezvaluie decat dragostei.”
“Atentie, sa nu ne lasam cuceriti de calitatile oamenilor spre a le imbratisa ideile.” (si, as adauga, viciile!)
“Hristos ne confera calitatea de oameni liberi, adica de nobili. Dar ne cere efortul pastrarii noii noastre stari, efortul de “a fi ceea ce suntem” ”.
“Drumurile care duc spre credinta poarte acelasi nume: pariu, aventuri, incertitudine, cuget de om nebun. Dostoievski: daca Dumnezeu n-a coborat de pe cruce, pricina este pentru ca voia sa-l converteasca pe om nu prin constrangerea unui miracol exterior evident, ci prin libertatea de a crede si dandu-i prilejul de a-si manifesta indrazneala.”
“Dorinta de egalitate este aceea care a provocat prabusirea lui Lucifer.”
“Injosirea semenului este pacat impotriva Duhului Sfant pentru ca e des-personalizare.”
“Cuvantul, pentru a fi adevarat, mai trebuie si implinit.”

Cred, Doamne! Ajuta necredintei mele.

Marcu 9,24