luni, 27 februarie 2012

FRIG


E atât de frig ... Afară dar şi înăuntru. Focul stă să se stingă; abia mai mocneşte. Lemnele sunt puţine, umede, vechi şi putrede. Hârtii întregi pline cu promisiuni şi declaraţii servesc acum pe post de combustibil pentru sobă.
Putinele scântei care ies din gura sobei luminează difuz camera, lăsând să se întrevadă o singurătate şi dezordine dezolantă. Pe jos nu ai pe unde să calci din cauza cuvintelor sparte in mii de cioburi, pereţii sunt mânjiţi cu reproşuri iar vântul şuierător de afară pare că rosteşte un aprig blestem.
În colţ este pianul, sau ce a mai rămas şi din el. Un picior îi este rupt, probabil în urma unei tentative disperate de a întreţine focul din sobă. Un strat gros de paf acoperă clapele ce erau cândva albe, făcându-le să semene cu celelalte negre. Am căutat nişte muzică. Nişte sunete cât de cât omeneşti. Însă nu am găsit decât suferinţă, ură, dezamăgire. Zadarnic am încercat să cânt ceva mai vesel; pianul cânta acelasi cântec trist şi melancolic.
Vântul de afară împinse cu putere geamurile, iar o rafală de fulgi albi pătrunseră înăuntru. Cuvintele, hârtiile şi toate mizeriile au fost împinse într-un colţde vântul puternic şi rece. Totul a devenit, în câteva clipe, alb şi curat ca la început. Odată cu fulgii de zăpadă a intrat şi frigul crud în camera deja îngheţată. Focul s-a stins...
Întuneric ... Şi frig... Atât, atât de frig..

miercuri, 8 februarie 2012

Dragostea adevarata de mama



Retelele de socializare au raspandit aceasta imagine pana cand ea a ajuns arhicunoscuta. Povestea ei este una memorabila, este acea fapta pe care nu ai cum sa o uiti vredata, care te va marca toata viata, odata ce-ai aflat-o.La putin timp dupa Cutremurul din 11 martie 2011, in Japonia...
Dupa ce seismul a luat sfarsit, iar salvatorii au ajuns la ruinele casei acestei femei, au zarit trupul ei printre fisurile unui zid. Li s-a parut ciudat cand au vazut femeia stand pe genunchi ca si cum s-ar ruga: trupul ei era aplecat in fata cu mainile sprijinite de un obiect. Cu greu, liderul echipei de salvare a ajuns la trupul femeii sperand sa mai fie inca in viata, dar trupul rece si rigid al acesteia l-au facut pe acesta sa ințeleaga ca femeia nu supravietuise. Atat liderul, cat si restul echipei au parasit casa continuand operațiunile de salvare a supravietuitorilor.
Totusi, din unele motive, liderul echipei a fost indemnat de propria sa constiinta sa se intoarca la casa femeii decedate. Din nou, el a ingenunchiat, incercand sa ajunga la trupul ei. Dintr-o data a strigat cu entuziasm: "Un copil! Aici este un copil!" Intreaga echipa a lucrat impreuna pentru a scoate copilasul din ruine.Era un baietel de 3 luni, infasurat intr-o patura, care a fost protejat de corpul mamei sale. Evident, femeia a facut un sacrificiu enorm pentru a-si salva fiul. In momentul in care a inceput cutremurul iar casa s-a prabusit, ea si-a folosit corpul pentru a face un paravan care sa-i protejeze fiul. Cand a fost gasit, baietelul inca dormea linistit. Medicul care a preluat copilul pentru a-l examina, a gasit in bratele micutului un telefon mobil care avea urmatorul text pe ecran: "Daca supravietuiesti, trebuie sa iti amintesti ca te iubesc." Acest telefon a fost trecut din mana in mana, iar toti cei care au citit mesajul au inceput sa planga. Asta este dragostea adevarata a unei mame pentru copilul sau...
Sursa:Pro TV.
Stiti, se spunea ca oamenii sunt singurele animale care isi omoara pruncii la nastere. Insa, si cand vezi astefl de dovezi de iubire, ti se inmoaie inima. Stiu ca probabil ati mai vazut poza/postarea pe facebook sau alte site-uri, dar pe mine m-a impresionat atat de mult incat am vrut sa o public si pe blogul meu.