Socoteala de acasa vs. adevaratele planuri ale Vietii

Viata e tare comica uneori cu noi si sunt sigura ca sta si rade de planurile pe care ni le facem fiecare in parte. Toti plecam la drum setati pe anumite asteptari-sperante-valori-rezultate. Insa Viata are amuzantul obicei de a ne rasturna planurile la 180 de grade uneori mai bine decat am fi preconizat iar alteori, din pacate, in mai rau. Solutia cu care noi putem veni este flexibilitatea! Asemenea spicului de grau care se apleaca in bataia vantului  sau a papadiei care isi lasa purtata semintele pe aripile vantului, asa si noi trebuie sa ne unduim sub valurile Vietii, facand in acelasi timp tot ce tine de noi.

De mici am vrut sa avem cele mai frumoase papusi cu rochite aurii si conduri de clestar asemenea Cenusaresei, insa unele dintre noi au trebuit sa imbrace papusile cu ceea ce aveau in preajma. Viata ne zambeste

Toti am vrut sa crestem mari si sa fim asemenea "oamenilor mari si frumosi": cochete si frumoase sau bine imbracati si conducand masini (de politie), insa adulti fiind nu stim cum sa ne mai intoarcem inapoi in perioada copilariei. Sa scapam de grijile si stresul cotidian, sa radem, sa ne dam in leagan sau sa ne jucam cu masini in parc. Viata sta iar si rade....

Toti abia am asteptat perioada liceului, sa ne traim prima dragoste, prima bauta cu prietenii, primul (??) chiul de la ora de mate sau primul tatuaj. Ce ne-a luat pe nepregatite? Imaturitatea specifica varstei.

La facultate deja toti eram oameni "mari" si ne faceam sperante cum ca ceea ce invatam in Universitati ne vor umple conturile si cardurile cu bani la terminarea studiilor. Oho, cat de mult ne putem insela..  Cat despre cei din domeniul medical, ei stiu acum cel mai bine ca medicina nu e chiar ca in Grey's Anatomy si ca in spatele halatului zace multa munca si frustrare. (si chiar si pe halat se mai poate citi durerea si frustrarea). Viata insa ne zambea in continuare...

Toti ne visam alesul/aleasa. Toti avem standarde dinainte setate la care nu renuntam pentru nimic in lume. Facem alegeri rationale pe baza criteriilor personale si, ce sa vezi? Viata iar ne rade in nas. Deseori persoanele alese astfel nu sunt pentru noi. Ne ranesc, ne parasesc. Si atunci invatam cea mai dura lectie: unele alegeri trebuie facute cu inima. Toate ne dorim barbatul inalt, frumos, nu prea gras si nici prea slab, mereu galant si carismatic si cu flori in dinti. Adevarul este ca uneori jumatatea iti poate aparea sub forma unui tip modest, de aceeasi inaltime cu tine, cu muulta personalitate, care sa iti uite ziua de nastere sau aniversarea casatoriei, care sa uite sa iti faca declaratii atunci cand tu ai chef, dar care sa aiba flori in suflet si inima in maini. Iar asta e tot ce conteaza. Toti va doriti o femeie-fotomodel, inteligenta dar nu fata de voi, independenta dar dependenta de voi, cu bani cat incape si care sa va faca orice moft fara sa comenteze. Adevarul este ca puteti sa dati peste o Femeie care nu are nici una din "calitatile" de mai sus dar care va poate iubi mai mult decat puteti voi sa o faceti. Dar voi ii dati cu piciorul. Si atunci iarasi rade Viata.. 

Toti ne dorim un job bine platit si stabil. Viata insa ne arata cat de greu se castiga acea paine de toate zilele si cate funduri trebuie pupate ca sa gasesti un serviciu cat de cat satisfacator si la cate usi inchise trebuie sa bati ca sa ti se deschida. (nu inseamna ca e obligatoriu sa pupi fundurile sefilor. Viata te va rasplati daca ramai demn!)

Toti cred ca ne dorim sa ne intemeiem o familie. Cu 1, 2 sau mai multi copii. Cu gangureli de prunc inocent dimineata si cu muulte poze de familie. Adevarul este ca nu e deloc usor si, din pacate, cele mai multe familii nu stiu sa ramana impreuna dupa nasterea copiilor si se destrama. Sau, daca decid sa ramana impreuna, ei 2 nu vor mai reusi sa fie ca inainte iar copiii vor deveni niste victime colaterale care se vor intoxica in certurile parintilor. Vor inregistra totul ca o cutie neagra si vor pasi in lume cu un handicap major-din pacate. Viata nu mai rade atunci, Viata plange. 

Toti ne dorim sa nu fim singuri la batranete, ci sa fim inconjurati de copiii si nepotii pe care cu truda i-am crescut si privit crescand. Adevarul este ca ... ne parasesc toti. Copiii prea ocupati cu viata lor, nepotii prea ocupati cu viata de adolescent.
          Si uite-asa murim singuri. Viata ne va chema la ea. Si atunci se pune intrebarea: ce lasam noi pe Pamant? Cu ce vom ramane in amintirea oamenilor? Viata ne va zambi sau ne mustra dupa felul in care am stiut sa traim. Asa ca tot ce ramane sa facem este sa traim ACUM cat mai frumos, constient si armonios in acord cu Viata, si cu siguranta Aceasta va fi mai ingaduitoare cu noi toti.

Spune-mi cum traiesti ca sa iti spun ce Viata vei avea

Selectivitate

Astazi vom invata mai multe despre selectivitatea umana. De ce suntem selectivi si daca ne ajuta intr-un fel sau altul.

Incepand cu inceputul, selectivitatea umana reflecta, in primul rand, instinctul nostru de auto-conservare si selectie naturala. Suntem selectivi cu cei din jurul nostru pentru ca ne dorim siguranta, incredere, acceptare, dragoste si perpetuare. Sunt selectivi pentru ca vrem ce e mai bun pentru noi si pentru cei dragi noua!

Asta in linii mari. Dar cum ramane cu selectivitatea interumana, relationala? Este ea la fel de sanatoasa? Pentru inceput insa trebuie sa stabilim premisele jocului:

Spunem ca iubim pe toti, ca suntem buni si generosi, cand in realitate iubim doar pe cei care ne iubesc.
Spunem ca suntem milostivi si ajutam oameni neconditionat, cand in realitate ajutam doar pe cei care ne-au ajutat si fata de care avem o oarecare datorie morala.
Spunem ca iertam, cand in realitate le purtam ura in inima.
Spunem ca nu ii vom uita niciodata pe cei care ne-au fost alaturi, cand in realitate imaginea lor dispare la primul curcubeu...
Spunem ca vom fi cinstiti, etici, corecti, ca vom juca dupa reguli, cand in realitate ne adaptam "junglei" si uitam de ele.
Spunem ca iubim ... sincer....curat...nelimitat, cand in realitate sunt simple placeri.
Spunem ca suntem toleranti, ca si obezii, negrii, tiganii, imigrantii au loc sub soare, cand in realitate ii asuprim si denigram.
Spunem ca suntem credinciosi, ca mergem si aprindem lumanari, cand in realitate iesim de pe usa bisericii la fel de negri precum am intrat.
Spunem ca ne place sa citim, sa ne culturalizam, cand in realitate citim articole ieftine de can-can pe internet.
Spunem ca nu suntem selectivi, cand in realitate chiar suntem !!


Acestea fiind spuse, singura concluzie rationala care se desprinde de aici este ca ne prefacem!  Suntem o mare de ipocriti care una spun, si alta fac. Intr-un cuvant, suntem selectivi. Superficiali. Dragostea, mila, iertarea, cinstea, dreptatea, moralitatea, toleranta, credinta nu trebuie sa fie ingradite de "pentru ca". Te iubesc pentru ca esti sotia mea. Te ajut pentru ca m-ai ajutat. NU! Ele trebuie sa fie nelimitate, NECONDITIONATE si permanent exersate. Altfel ne trezim ca, mai devreme sau mai tarziu, oamenii se vor purta cu noi asa cum si noi ne-am purtat cu ei. Ne folosesc asa cum si noi i-am folosit pe ei. Karma?

Oricat de utopic si dificil ar parea, trebuie tinut minte ca selectivitatea in cadrul relatiilor interumane nu trebuie sa exista. "Pentru ca"-ul trebuie inlocuit cu "Trebuie". Sa incercam sa transformam limitatul in nelimitat, chiar daca va fi -temporar- in dezavantajul nostru. Aceasta este lumea mea. Si nu numai a mea, ci si a multor oameni "nelimitati", cu suflet mare, care vad lumea ca pe un intreg unde fiecare este egal cu celalalt. Bun venit (?)