vineri, 29 aprilie 2016

TU eşti schimbarea!

Motto: „Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume!” Gandhi

Nu de puţine ori ne-am confruntat în viaţa de zi cu zi cu situaţii revoltătoare sau îngrijorătoare de ordin civic sau social în care pare că orice urmă de umanitate este de mult dispărută. Marea majoritate se supune dictonului american ,,Go with the flow’’ şi, în consecinţă, urmează tendinţele actuale: de la modă, alimentaţie, mod de viaţă, socializare până la aspecte profesionale şi deontologice.  Cei care refuză însă să se supună trendului sunt consideraţi nişte rebeli ai societăţii şi de cele mai multe ori nu sunt integraţi aşa cum ar trebui.

Într-o astfel de societate-xerox se caută cu ardoare oameni originali, simpli, unici şi vizionari care să vină cu idei şi schimbări noi, contribuind astfel la o societate mai bună, mai dezvoltată şi, mai ales, mai umană.

Cel mai greu este să ai curajul să te afirmi şi să îţi faci vocea cunoscută. Şi, dacă stau mai bine să mă gândesc, trebuie să ai o şi o doză de ,,nebunie’’ ca să te opui şi să lupţi contra ,,valurilor’’ (pentru că dacă nu dai din mâini şi din picioare rişti să pierzi totul).

Particularizând pentru domeniul sanitar-farmaceutic, cum am putea noi ca tineri studenţi să aducem ceva noi şi să ne facem vocea cunoscută? Cum să răzbim atunci când ne izbim de tot felul de piedici menite să ne descurajeze? Ei bine, nu am nici o reţetă-minune însă vă pot împărtăşi ideile care pe mine m-au inspirat şi ajutat să mă dezvolt pe plan personal şi profesional.

În primul rând, încearcă să îţi scoţi din limbaj ,,nu pot!’’ şi ,,ar trebui’’ înlocuindu-le cu ,,POT!’’ şi  ,,VREAU!’’. Vei vedea că repetându-ţi în permanenţă aceste două îndemnuri vei începe să crezi tot mai mult în tine şi vei lua decizii îndrăzneţe şi mature. Prima barieră pe care o întâlnim este cea pusă de noi înşine şi abia apoi le întâlnim  pe cele din partea oamenilor. Propune-ţi să te reinventezi şi să te automotivezi în fiecare zi pentru că doar TU ,,POŢI!’’ şi ,,TREBUIE!’’.

În al doilea rând, nu există ,,mâine’’ ci doar ,,astazi’’. Nu amâna lucrurile pentru altă zi dacă ai ocazia să le faci astazi pentru că, de cele mai multe ori, rămân nerezolvate. Să fim sinceri, de câte ori nu ne-am propus să citim cursurile la facultate dar ele au rămas cuminţi pe birou? J

Şi nu în ultimul rând, ÎNDRĂZNEŞTE! Îndrăzneşte să te implici în tot felul de activităţi, îndrăzneşte să îţi susţii punctul de vedere chiar dacă rişti să fii ,,scufundat’’, îndrăzneşte SĂ FII TU! Nu vei şti niciodată câţi îţi vor urma exemplul şi vor ieşi la lumină să te susţină.
TU eşti o fiinţă minunată şi unică, o maşinărie-minune în care zac forţe nebănuite care de cele mai multe ori nu reuşesc să răzbată la suprafaţă. Şi te înţeleg: este riscant, nebunesc şi greu să fii unicat şi să rămâi astfel. Însă te asigur că din lumina ta se vor aprinde şi alte făclii, devenind astfel schimbarea pe care toţi vrem să o vedem în lume.

În prag de Sărbatori Pascale îţi doresc să găseşti în tine lumină, încredere şi curaj. TU eşti schimbarea!

Sărbători cu pace!

joi, 14 aprilie 2016

Eu prefer ploaia

Pe principiul ura ramane cel mai sincer sentiment, ploaia este cel mai curat anotimp. Nici primavara cu alergiile si virozele, nici vara cu insolatiile, nici toamna cu racelile si nici iarna cu mainile inghetate nu se compara cu placerea pe care ti-o ofera ploaia calda de vara. Doar ea te spala si te innoieste, atat la interior cat si la exterior, astfel incat dupa ce ea trece toata natura miroase a nou, a curat, a ploaie. Cine are de crescut, va creste.

Prefer ploaia pentru ca sunt in zodia visatorilor, dar prefer ploaia si pentru ca abia atunci natura isi arata adevarata forta si bunatate. Bunatate? Da. Fara ploaie am fi toti niste uscaciuni: natura si oameni. Ofiliti si murdari. Bineinteles ca unii sunt atat de murdari incat nici un potop nu i-ar curata, insa acei oameni merita doar ploi marunte si reci, eventual cu gheata [asemeni sufletului lor].


Stiti ce mi se pare cu adevarat grandios? Ca atat soarele, cat si ploaia, se revarsa peste toti oamenii: buni, rai, ticalosi sau sfinti. Pe toti ne lumineaza si ne curata. Important e sa zambim soarelui si sa dansam cu ploaia :)