"Pe drumuri de munte"-Muntele Ceahlau

Supranumit Muntele Schimbarii la Fata al Moldovei (pr.Justin Parvu), masivul Ceahlau este cea mai inalta formatiune din grupa Muntilor Bistritei, cele mai inalte varfuri fiind Ocolasul Mare (1907m) si Toaca (1904). Destinatia perfecta a zecilor de romani pasionati de munte, adrenalina, aer curat si peisaje pitoresti, Ceahlaul, acoperisul Moldovei, se impune semet si veghetor de veacuri peste intreaga suflare moldovana.

Sambata, 5 am. Ceata se ridica lenesa ca o spuma aerata din padurea adormita. Pasarile canta de zor Luminanda. Cu un rucsacel in spate, aparatul foto in stanga si o bota in dreapta, am pornit la drum. La urcare, mi-am ales acest traseu: Cabana Izvorul Muntelui - Curmătura Lutul Roşu - Piatra cu Apă – Detunatele – cabana Dochia. [care este cotat a fi cel mai scurt si  usor traseu]

Ce pot sa spun, traseul este destul de solicitant pentru cineva care nu are conditie fizica :)) Cam 60% este de urcat, uneori cu genunchii pana la gura,  pe alocuri fiind si portiuni ok. Muschii fesieri, cvadricepsi si gambierii vor fi solicitati la maximum, asa ca va recomand sa va aplicati de dinainte un bandaj elastic in jurul articulatiilor. Aveti de urcat prin paduri cam 3 ore si jumatate si in functie de perioada sezoniera puteti gusta din delicioasele zmeurele si mure. Pe la jumatatea traseului muntele incepe sa se dezvaluie in adevarata sa splendoare.

Cetatuia si Calugarii-formatiuni stancoase

Dupa multe ore de urcat, gafait, transpirat, stors tricouri de sudoare si blestemat chipsurile, ciocolata&co., veti ajunge in sfarsit pe taramul promis. Platoul Ceahlau este anuntat de tufele de jnepeni care cresc din abundenta. Odata ajunsi la Cabana Dochia, veti avea parte de cea mai mirifica, divina, breathtaking si ireala priveliste. Nu pot gasi cuvintele potrivite pentru a descrie sentimentul extraordinar pe care il atunci cand privesti in zare si constati ca esti deasupra norilor, cand privesti in jos [si iti tremura picioarele mai ceva ca gelatina] si te intrebi: pe acolo am urcat eu ?! Te cutremuri, te minunezi, lacrimezi, te umpli de satisfactie si admiri. Pentru cateva minute privesti cu nesat panorama care ti se deschide in fata ochilor. Imaginile sunt facute de mine insa sunt atat de seci si lipsite de emotie, incat nu stiu daca va vor impresiona asa mult, mai ales daca nu ati fost niciodata. Cei care au urcat stiu ca am dreptate. :)

Autoarea iar in plan secund statia meteo

Pentru intoarcere, mi-am alesul traseul: -Cabana Dochia – Hornul Ghedeonului – Ocolaşul Mic – Poiana Maicilor – cabana Izvorul Muntelui,  cotat a fi cel mai lung, greu, dar si cel mai pitoresc traseu dintre toate. Sunt si portiuni cand efectiv trebuie sa cobori de pe stanca in unghi drept printre pietre alunecoase, in stanga cascandu-se prapastia. Insa este frumos, adrenalina iti intra in sange iar muntele care adineaori iti parea prieten, acum iti pare un urias periculos si sinuos. La coborat, articulatiile genunchilor si gleznele au cel mai mult de suferit, asa ca nu strica un bandaj elastic despre care am mentionat si mai sus. Sa aveti grija sa va calculati foarte bine timpul de coborat ca sa nu va prinda noaptea in padure si sa va ia la harta Mos Martin ca ii mancati zmeurelele si fragii. 

Ajunsi la poalele muntelui, va puteti relaxa picioarele obosite la una dintre numeroasele terase si pensiuni de la poala muntelui, privind cu mirare in sus si intrebandu-va: Oare pana acolo sus am urcat eu?

Merita tot efortul, toata febra musculara si sudoarea. Este un drum pe care oricine trebuie sa il faca macar o data intr-o viata de om. Luna isi facu aparitia mai repede decat ma asteptam. Cu un covor de stele prea-stralucitoare, aceasta invalui Ceahlaul intr-o aura mistica. Brazii seculari, ca niste ostasi de neclintit, intregeau ca o rama tabloul. Am lasat in urma muntele cu speranta ca poate in viitorul apropiat ii voi descoperi din nou frumusetea. 

In loc de incheiere, o strofa din "La Ceahlau" de Alecu Donici:

"Te mai zarii odata, te revazui, gigante,

O, dragul meu Ceahlau!
S-ale tale suvenire in inima-mi sapate,
Imi zic ca-s june eu.
Subt ale tale poale sunt si voi fi tot june,
Caci tu nu-mbatranesti,
De mii de ani atata te-nalti ca o minune,
Subt boltele ceresti.
Tu ai vazut in juru-ti popoare felurite,
In lupte furnicand;
Romanul insa singur cu inima fierbinte
Statu te admirand."

Va astept impresiile si comentariile. Roxana M.Costea

Ea

Traim intr-o era hy-tech din toate punctele de vedere. Ne...nastem virtual (zeci de mii de conturi de socializare "false" in care autorii vor sa para altceva decat in realitate), invatam on-line (cursuri on-line, profi on-line), ne cunoastem si/sau indragostim (site-uri de online dating), ne si spovedim on-line :)), iar cand murim (daca avem noroc) avem si pagini de facebook post-mortem in care mincinosii si ticalosii care ne-au surpat o viata intreaga insira cat de buuuni si deosebiti am fost. Unele masini pot fi pornite cu ajutorul smartphone-ului si unele facturi se platesc doar cu un singur "touch". Nu va mai dura mult si ne vom dezvolta si relatii, casatorii "virtuale". De la aceasta premisa a pornit si intriga filmului "Her" 2013 :

Povestirea se petrece la Los Angeles, cândva în viitor. “Ea” ni-l prezintă pe Theodore (Joaquin Phoenix), un bărbat complex şi sufletist, care îşi câştigă existenţa scriind scrisori  personale pentru alţi oameni.  Cu inima frântă după un lung mariaj eşuat, el începe să fie interesat de un nou sistem de operare pe calculator, care răspunde la comenzi vocale şi promite a fi extrem de intuitiv, devenind  un fel de entitate de sine stătătoare. 

Când îl instalează, el este încântat să facă cunoştinţă cu “Samantha,” o voce superbă de femeie (Scarlett Johansson), care pare a fi pătrunzătoare, sensibilă şi surprinzător de simpatică.  Pe măsură ce dorinţele şi nevoile lor cresc simultan, prietenia lor se adânceşte transformându-se într-o dragoste reciprocă. [cinemagia.ro]

Un film care pe mine inca ma bantuie dupa o ora de la terminarea lui, un film care zguduie din temelii orice persoana "lucida" care realizeaza ca, inevitabil, spre ASTA ne indreptam.  Ba mai mult, daca luam in considerare faptul ca unele telefoane sunt dotate cu un robot interactiv (Siri), realitatea din "Her" nu este deloc departe de a noastra.

Este un film care iti ridica mari semne de intrebare, care te face sa meditezi la ceea ce esti (sau la ceea ce ai ajuns sa fii) si la modul in care tehnologia te-a acaparat pe tine. Sa ma fac inteleasa, prin tehnologie eu nu inteleg ceva rau. Ci tocmai vorbele lui Albert Einstein ma pun pe ganduri: "Mă tem de ziua în care tehnologia va înlocui interacţiunile dintre oameni. Lumea va avea o generaţie de idioţi". Iar filmul "Her" asta aduce in prim-plan. :) Recunosc ca si eu am fost absorbita [si intr-un fel sau altul inca sunt absorbita] de tehnologie si de mirajul unei cyber-vieti. Insa discutand cu un prieten, el mi-a repetat de multe ori: "Lasa internetul, iesi afara!!". Si chiar vorbele lui imi rasunau in minte cand il urmaream pe Theodore care incerca [corect spus] sa mimeze o relatie cu un sistem de operare. [Si cati Theodori sunt in lume....] Un om care a ajuns sa se indragosteasca de o creatie a lui. Nicidecum a Lui, asa cum e firesc. Rezultatul? Sistemul de operare s-a retras, iar el si ceilalti utilizatori au ramas singuri, dezamagiti, dar cu lectia invatata: viata adevarata e AFARA, nu intre taste. Povestea de dragoste, himera mai bine a zis, esueaza, desi trebuie sa recunosc este reliefata foarte frumos. La un moment dat uiti si tu ca Theodore e indragostit de un calculator. Insa sfarsitul te smulge brusc din vis si te aduce cu picioarele pe Pamant.

Iar o sa ma contrazic singura spunand ca sunt si cazuri in care dependenta de virtual este oarecum justificata. Poate ca unora atat le-a mai ramas. Dar nu vreau sa insist mai mult decat atat.

Sper ca v-am facut curiosi cat de cat, filmul dureaza aprox 2 ore, se gaseste in varianta HD si Blu-Ray, si e numai bun de vizionat intr-o zi ploioasa alaturi de persoana iubita [si reala, hi hi]. astept pareri!!! :D

Iubiti mai mult. Daruiti mai mult. Dar real.
Aceasta este o melodie din film care pe mine m-a atras instant. Enjoy!
Roxana

Printre randuri

De ce casele stau afara? 

Casele stau afara pentru ca ... asta fac ele in general. E de datoria lor sa stea drepte si impunatoare in furtuna,soare, ploaie, vant, ninsoare, protejandu-i pe cei dinauntru.
Casele sunt alese in functie de gusturile fiecaruia: unii prefera casele doar de fatada, altii sunt interesati de arhitectura,istoria si complexitatea acesteia, unii accepta si o casa sub asteptarile lor, urmand ca sa o imbunatateasca pe parcurs, pe cand altii sunt indecisi si raman fara casa. Iar casa ramane, astfel, fara casa.
In casa perfecta te simti comfortabil si in siguranta indiferent de vreme pentru ca "acasa" e acolo unde iti este inima. Te adapostesti in casa si te lasi cuprins de dragoste, visare, te dezbraci de tine si devii unul/una cu aceasta. Iar cand pleci in lume, cand esti in mijlocul ploilor si furtunilor, nu-ti doresti nimic altceva decat sa ajungi acasa/ sa te intorci inapoi, acasa.

De ce nu au si casele casele lor?
 Ei bine, ele au. O casa poate fi numita casa atunci cand este locuita, cand traieste un suflet de om in ea. Desigur, de-a lungul timpului au trecut mai multi oameni printr-o casa, murdarind-o, scrijulindu-i peretii si facand numai haos, insa o casa se desavarseste cu adevarat numai atunci cand isi gaseste un locatar stabil, care sa aiba permanent grija de ea si sa o intretina, proprietarul devenind, in acest fel, o casa pentru casa. Pana atunci, este doar o cladire, un imobil neinsufletit si tern,un amalgam de caramizi, ciment si barne de lemn,care isi  asteapta locatarul care sa o desavarseasca. Si oh, cate case fara stapani sunt si cati oameni fara case ...

Pentru cei care au uitat unde este acasa, "Intoarce-te acasa!"
Pentru cei care inca nu stiu unde sa o gaseasca,  "Acasa" e acolo unde iti este inima."
Iar pentru cei care au o casa, "Bine ai venit acasa!"

Pentru ca despre asta e vorba....

Sarbatoare in do-re-mi

Astazi sufletul imi este in sarbatoare. Omul care de nenumarate ori mi-a incantat inima si auzul cu cele mai frumoase melodii, omul care mi-a alungat tristetea, plictiseala si care mi-a adus linistea, calmul si starea de bine, Claude Debussy, este celebrat astazi de Google printr-un Doodle cu ocazia implinirii a 151 ani de la nastere. Este primul an cand acesta este celebrat, inscriindu-se astfel in randurile compozitorilor consacrati de faimosul motor de cautare. Mie, personal, chestia asta cu Doodle-ul mi se pare o idee geniala, un mic "tratat" de cultura de generala usor de asimilat de fiecare datorita modului de prezentare a personalitatii/descoperirii/evenimentului respectiv. Ideea ar trebui preluata de cat mai multe site-uri, care ar trebui sa aiba o rubrica laterala cu "Aniversarile/ evenimentele zilei". (daca nu ma insel, ideea a fost preluata de vreo 2 televiziuni).

Haideti sa va ofer niste informatii despre sarbatoritul zilei, cu toate ca stiu ca sunteti saturati de atata informatie bibliografica: " Debussy s-a născut într-o familie de burghezi. Tatăl său deţinea un magazin şi mai lucra şi ca asistent tipograf şi funcţionar. Mama sa era croitoreasă. Talentul muzical al lui Debussy a fost descoperit de primul său profesor de pian, Mauté de Fleurville, care susţinea că studiase pianul cu Chopin, scrie Vasile Iliuţ în cartea sa, –“De la Wagner la contemporani - 100 de personalitati ale sec XX”.

Cunoştinţele sale de pian erau atât de strălucite încât în 1872 Debussy a fost admis la Conservatorul din Paris, la clasele lui Marmontel şi Lavignac. Avea să petreacă aici doisprezece ani, plini de conflicte şi răzvrătire, dar educaţia pe care a primit-o a fost într-adevăr foarte solidă.

  În 1884, graţie cantatei l'Enfant prodigue ("Copilul minune"), Debussy a reuşit să câştige marele premiu al Romei. Atunci când a fost anunţat, el a spus "Fie că voi fi crezut sau nu, pot totuşi să afirm că întreaga mea bucurie a dispărut... Am văzut clar atunci plictiselile, grijile pe care le aduce în mod fatal cel mai mic titlu oficial. În plus, am simţit că nu mai eram liber." Aceste fraze îl caracterizează perfect pe Debussy."  via gandul.info 

Azi e sarbatoare! O fiesta in do-re-mi-debussy. Alaturi de romanticul Chopin, muzica lui imi este ca un pansament, ca o grefa de piele pentru suflet. Doi artisti care se potrivesc manusa unei firi romantice, visatoare, sensibile dar si puternice in acelasi timp. Nu trebuie sa fii un mare cunoscator de muzica clasica pentru a asculta cateva  acorduri de pian. Mai lasati un pic muzica asta de duzina, comerciala, si invatati sa va auto-educati gusturile muzicale ascultand SI ALTCEVA. Inchideti ochii si lasati-va purtati de imaginatie in timp ce ascultati melodiile lui Debussy. Eu NU am cine stie ce cunostinte muzicale despre muzica clasica sau de pian, dar in schimb SIMT foarte multe. Am inceput cu "Nocturno" de Chopin si de la o singura melodie am ajuns sa stiu pe de rost pe putin 80 de melodii ale compozitorilor celebri de pian si vioara. Si, sincer va spun, cand trec de la 10 min de pian la un radio de duzina, simt ca mor. Cata lipsa de stil si emotie e in "muzica" anului 2013..Ascult de toate, insa "reactionez" la putine. Asta simt eu; poate sensibilitatea artistica si creativa ma fac sa afirm cele de mai sus, insa daca macar 1 cititor asculta si apreciaza ceea ce am postat, ma declar implinita.  Va voi atasa aici cateva dintre cele mai frumoase melodii (judecate dupa umila mea apreciere)  pe care le ascult cu mare drag de fiecare data cand simt nevoia cu speranta ca imi veti spune: "Da, imi place!" :)

[nu ai trait daca nu ai ascultat melodia asta cel putin o data]


[v-am ales si un colaj de melodii destul de voluminos. Stiti cum lucrez eu? Imi deschid in background un astfel de colaj linistitor si imi incep studiul. In timp ce invat, subconstientul asimileaza melodiile fara sa imi dau seama, astfel incat am ajuns sa le stiu aproape pe de rost. Incearca si tu!]

Exagerari

Da, despre exagerari vreau sa vorbesc acum. Sau, mai bine zis, despre falsa impresie pe care unii oameni o au fata de "grandomani". Mai precis: sunt sigura ca ati intalnit cel putin o data in viata o situatie in care ati catalogat un comportament al unei persoane drept "exagerare" (sau ati fost chiar voi pusi intr-o situatie asemanatoare). Oare ati avut dreptate sau v-ati pripit in judecata?

Sa incepem cu inceputul... Este o linie foarte subtire intre a-ti spune ofurile, bucuriile, necazurile unei persoane apropiate pe un ton confesiv si a-ti spala rufele in public, plangandu-te/laudandu-te la toate casele. Dar, atentie, aceasta granita EXISTA! si, prin urmare, trebuie respectata. Este mult mai usor sa spunem despre o persoana care se bucura/plange/lauda ca exagereaza si ca streseaza pe toti cei din jur decat sa ne gandim daca, nu cumva, acele trairi sunt sincere si deloc "umflate" artificial. Este mult mai usor sa spunem despre o persoana ca se mandreste de perfomantele obtinute, decat sa ne gandim la efortul titanic si permanent depus de-a lungul timpul... Este mult mai usor sa spunem ca o persoana se victimizeaza, in loc sa ii analizam suferinta si sa ii oferim un sprijin. Suntem superficiali, invidiosi, rautaciosi, aruncam "sageti" cu aceeasi lejeritate cu care oferim "dulceturi". Nu ne gandim ca poate frustrarile, lacrimile unora au razbit la suprafata dupa ani buni de claustrare... Ne ferim sa ascultam bucuriile/ofurile celor din jur si sa ne bucuram (sau nu) alaturi de ceilalti. Impasibili. Reci.

Un exercitiu de omenie nu e greu... Un gand bun, o imbratisare calda (fie ea si virtuala) poate insenina ziua prea mohorata a unora. Nu va mai grabiti sa judecati, sa catalogati drept "exagerari", victimizari, gandurile altora. Nici nu stiti cand se intoarce roata si veti primi acelasi tratament (asta ca sa inchei intr-o nota de amenintare, muhaha).


Mnah, off topic vorbind, am scapat si de BAC, aka "Spaima absolventilor" care, intre noi fie vorba, a fost doar un "copilas rasfatat" pentru mine, nicidecum un "monstru", asa cum e privit de majoritatea elevilor. Mai mult stresul si teama de un "blackout" mi-au tocit nervii. Nu ca as vrea sa ma laud (a se citi prima parte a articolului, ptr cei care s-ar grabi sa ma catalogheze drept...) dar mie mi s-a parut usor si foarte accesibil. E drept, am invatat, dar si daca as fi prins muste la orele de romana, mate, etc. tot as fi facut de minim 5.Iar discutiile despre subiectul de la romana sunt nefondate, parerea mea. Cum poti tu, ca elev care dai bacul, sa nu inveti macar o poezie?! Mi se pare un gest sinucigas sa inveti tot ce tine de roman dar sa nu citesti (atentie, citesti!) macar o poezica amarata. Poate comoditatea si gandirea " Las' ca am timp sa invat" in ultima luna au dus la rezultate nemultumitoare. In fine, nemultumiri sunt si vor fi, dar vorba din popor: "Cum iti asterni, asa dormi".

Pentru cei care au intrat in vacanta mai devreme (sau care urmeaza sa intre), pentru cei care pierd cateva minute din viata lor si ma citesc, dar si pentru cei care "exagereaza", "victimeaza" in stanga si in dreapa, inevitabil...