Sarbatoare in do-re-mi

Astazi sufletul imi este in sarbatoare. Omul care de nenumarate ori mi-a incantat inima si auzul cu cele mai frumoase melodii, omul care mi-a alungat tristetea, plictiseala si care mi-a adus linistea, calmul si starea de bine, Claude Debussy, este celebrat astazi de Google printr-un Doodle cu ocazia implinirii a 151 ani de la nastere. Este primul an cand acesta este celebrat, inscriindu-se astfel in randurile compozitorilor consacrati de faimosul motor de cautare. Mie, personal, chestia asta cu Doodle-ul mi se pare o idee geniala, un mic "tratat" de cultura de generala usor de asimilat de fiecare datorita modului de prezentare a personalitatii/descoperirii/evenimentului respectiv. Ideea ar trebui preluata de cat mai multe site-uri, care ar trebui sa aiba o rubrica laterala cu "Aniversarile/ evenimentele zilei". (daca nu ma insel, ideea a fost preluata de vreo 2 televiziuni).

Haideti sa va ofer niste informatii despre sarbatoritul zilei, cu toate ca stiu ca sunteti saturati de atata informatie bibliografica: " Debussy s-a născut într-o familie de burghezi. Tatăl său deţinea un magazin şi mai lucra şi ca asistent tipograf şi funcţionar. Mama sa era croitoreasă. Talentul muzical al lui Debussy a fost descoperit de primul său profesor de pian, Mauté de Fleurville, care susţinea că studiase pianul cu Chopin, scrie Vasile Iliuţ în cartea sa, –“De la Wagner la contemporani - 100 de personalitati ale sec XX”.

Cunoştinţele sale de pian erau atât de strălucite încât în 1872 Debussy a fost admis la Conservatorul din Paris, la clasele lui Marmontel şi Lavignac. Avea să petreacă aici doisprezece ani, plini de conflicte şi răzvrătire, dar educaţia pe care a primit-o a fost într-adevăr foarte solidă.

  În 1884, graţie cantatei l'Enfant prodigue ("Copilul minune"), Debussy a reuşit să câştige marele premiu al Romei. Atunci când a fost anunţat, el a spus "Fie că voi fi crezut sau nu, pot totuşi să afirm că întreaga mea bucurie a dispărut... Am văzut clar atunci plictiselile, grijile pe care le aduce în mod fatal cel mai mic titlu oficial. În plus, am simţit că nu mai eram liber." Aceste fraze îl caracterizează perfect pe Debussy."  via gandul.info 

Azi e sarbatoare! O fiesta in do-re-mi-debussy. Alaturi de romanticul Chopin, muzica lui imi este ca un pansament, ca o grefa de piele pentru suflet. Doi artisti care se potrivesc manusa unei firi romantice, visatoare, sensibile dar si puternice in acelasi timp. Nu trebuie sa fii un mare cunoscator de muzica clasica pentru a asculta cateva  acorduri de pian. Mai lasati un pic muzica asta de duzina, comerciala, si invatati sa va auto-educati gusturile muzicale ascultand SI ALTCEVA. Inchideti ochii si lasati-va purtati de imaginatie in timp ce ascultati melodiile lui Debussy. Eu NU am cine stie ce cunostinte muzicale despre muzica clasica sau de pian, dar in schimb SIMT foarte multe. Am inceput cu "Nocturno" de Chopin si de la o singura melodie am ajuns sa stiu pe de rost pe putin 80 de melodii ale compozitorilor celebri de pian si vioara. Si, sincer va spun, cand trec de la 10 min de pian la un radio de duzina, simt ca mor. Cata lipsa de stil si emotie e in "muzica" anului 2013..Ascult de toate, insa "reactionez" la putine. Asta simt eu; poate sensibilitatea artistica si creativa ma fac sa afirm cele de mai sus, insa daca macar 1 cititor asculta si apreciaza ceea ce am postat, ma declar implinita.  Va voi atasa aici cateva dintre cele mai frumoase melodii (judecate dupa umila mea apreciere)  pe care le ascult cu mare drag de fiecare data cand simt nevoia cu speranta ca imi veti spune: "Da, imi place!" :)

[nu ai trait daca nu ai ascultat melodia asta cel putin o data]


[v-am ales si un colaj de melodii destul de voluminos. Stiti cum lucrez eu? Imi deschid in background un astfel de colaj linistitor si imi incep studiul. In timp ce invat, subconstientul asimileaza melodiile fara sa imi dau seama, astfel incat am ajuns sa le stiu aproape pe de rost. Incearca si tu!]

Exagerari

Da, despre exagerari vreau sa vorbesc acum. Sau, mai bine zis, despre falsa impresie pe care unii oameni o au fata de "grandomani". Mai precis: sunt sigura ca ati intalnit cel putin o data in viata o situatie in care ati catalogat un comportament al unei persoane drept "exagerare" (sau ati fost chiar voi pusi intr-o situatie asemanatoare). Oare ati avut dreptate sau v-ati pripit in judecata?

Sa incepem cu inceputul... Este o linie foarte subtire intre a-ti spune ofurile, bucuriile, necazurile unei persoane apropiate pe un ton confesiv si a-ti spala rufele in public, plangandu-te/laudandu-te la toate casele. Dar, atentie, aceasta granita EXISTA! si, prin urmare, trebuie respectata. Este mult mai usor sa spunem despre o persoana care se bucura/plange/lauda ca exagereaza si ca streseaza pe toti cei din jur decat sa ne gandim daca, nu cumva, acele trairi sunt sincere si deloc "umflate" artificial. Este mult mai usor sa spunem despre o persoana ca se mandreste de perfomantele obtinute, decat sa ne gandim la efortul titanic si permanent depus de-a lungul timpul... Este mult mai usor sa spunem ca o persoana se victimizeaza, in loc sa ii analizam suferinta si sa ii oferim un sprijin. Suntem superficiali, invidiosi, rautaciosi, aruncam "sageti" cu aceeasi lejeritate cu care oferim "dulceturi". Nu ne gandim ca poate frustrarile, lacrimile unora au razbit la suprafata dupa ani buni de claustrare... Ne ferim sa ascultam bucuriile/ofurile celor din jur si sa ne bucuram (sau nu) alaturi de ceilalti. Impasibili. Reci.

Un exercitiu de omenie nu e greu... Un gand bun, o imbratisare calda (fie ea si virtuala) poate insenina ziua prea mohorata a unora. Nu va mai grabiti sa judecati, sa catalogati drept "exagerari", victimizari, gandurile altora. Nici nu stiti cand se intoarce roata si veti primi acelasi tratament (asta ca sa inchei intr-o nota de amenintare, muhaha).


Mnah, off topic vorbind, am scapat si de BAC, aka "Spaima absolventilor" care, intre noi fie vorba, a fost doar un "copilas rasfatat" pentru mine, nicidecum un "monstru", asa cum e privit de majoritatea elevilor. Mai mult stresul si teama de un "blackout" mi-au tocit nervii. Nu ca as vrea sa ma laud (a se citi prima parte a articolului, ptr cei care s-ar grabi sa ma catalogheze drept...) dar mie mi s-a parut usor si foarte accesibil. E drept, am invatat, dar si daca as fi prins muste la orele de romana, mate, etc. tot as fi facut de minim 5.Iar discutiile despre subiectul de la romana sunt nefondate, parerea mea. Cum poti tu, ca elev care dai bacul, sa nu inveti macar o poezie?! Mi se pare un gest sinucigas sa inveti tot ce tine de roman dar sa nu citesti (atentie, citesti!) macar o poezica amarata. Poate comoditatea si gandirea " Las' ca am timp sa invat" in ultima luna au dus la rezultate nemultumitoare. In fine, nemultumiri sunt si vor fi, dar vorba din popor: "Cum iti asterni, asa dormi".

Pentru cei care au intrat in vacanta mai devreme (sau care urmeaza sa intre), pentru cei care pierd cateva minute din viata lor si ma citesc, dar si pentru cei care "exagereaza", "victimeaza" in stanga si in dreapa, inevitabil...

2 din cele mai frumoase reclame

Am descoperit astazi 2 reclame care au devenit virale pe Youtube si care m-au cucerit pe loc.
Prima este cea mai noua reclama de la Dove care este un experiment social destul de emotionant, intitulat Real Beauty Sketches si care-si propune sa demonstreze ca suntem mai frumosi decat credem.

Pentru acest experiment a fost recrutat un artist care face portrete robot, iar mai multe femei au fost rugate sa-si descrie diverse trasaturi ale fetei, fara ca artistul sa le vada. Apoi, pe aceleasi foi, artistul a mai desenat o data fetele femeilor, dar, de aceasta data, descrise de alte persoane.

A doua este o reclama de la Vodafone care o sa te faca sa te reindragostesti sau sa pui mana pe telefon si sa-ti suni prietenul/ prietena.Reclama arata evolutia unei relatii de la primul si pana la ultimul sarut, pe repede inainte si doar prin saruturi.

Pentru cei fericiti sau pentru cei nefericiti, pentru cei certati si orgoliosi, lasati mandria si sunati-l/sunati-o. ;)

Sursa:metropotam.ro

Doar...oameni

preluata:

"Sunt oameni care, deşi te însoţesc, nu înseamnă că îţi sunt alături.

Sunt oameni care, deşi îţi sunt alături, nu înseamnă că sunteţi împreună.

Sunt oameni care, deşi te aud, nu te ascultă. 

Sunt oameni care, deşi te ascultă, nu te înţeleg şi nu le pasă.

Sunt oameni care, deşi te privesc nu te văd. 
Sunt oameni care deşi te văd, nu te cunosc.

Sunt oameni care, deşi îţi sunt alături, sunt foarte departe de tine…

Sunt oameni care, deși te mângâie și te îmbrățișează, nu te iubesc.

Sunt oameni care, deşi te însoţesc pe drumul tău şi îţi fac promisiuni, într-o zi vor coti brusc pe alte drumuri…"

Prinţ şi cerşetor

Se spune că ne naştem toţi egali; avem aceleasi drepturi la naştere, respirăm acelaşi aer, suntem hrăniţi şi iubiţi în acelaşi mod. Sau asta vrem noi să credem ... Vedeţi voi, noi nu ne nastem toţi egali. Unii au mai multe drepturi decât îndatoriri, iar alţii invers... Unii respiră un aer al prosperităţii, pe când alţii un aer al claustrării. Unii sunt hrăniţi şi iubiţi dintr-un motiv profund sentimental, iar alţii sunt hrăniţi şi iubiţi dintr-o obligaţie umană. Încă mai crezi că ne naştem egali?

Învăţăm toti aceeaşi limbă română, aceleaşi principii matematice şi evenimente istorice la şcoală însă, de fapt, situaţia stă altfel: unii învaţă limba română la birou, pe când alţii învaţă la lumina lumânării. Alţii învaţă matematica asistaţi de profesori scumpi, iar alţii învaţă singuri cu un creion tocit pe bucăţi mici de hârtie. Unii învaţă istoria prin metode moderne, interactive, pe când alţii învaţă istoria trăind-o, ascultând-o de la bunicul olog/orb din război. Încă mai crezi că ne naştem egali?

Absolvim toţi 12 clase, însă unii termină pe „scurtătură”, iar alţii muncesc pe brânci. Unii au locuri de muncă obţinute tot pe „căi lăturalnice”pe când alţii abia ştiu cum să-şi mai drămuiască ultimul ban până la următorul salar. Toţi ajungem să iubim; unii iubesc „ambalajul” (şi de regulă au parte de cele mai bune „produse”), pe când alţii iubesc „conţinutul” (şi sunt mult mai câştigaţi). Unii merg la lucru cu maşina personală şi totusi se plâng, iar alţii merg zilnic pe jos zeci de km şi nu zic nici „au!”.

Deşi folosim toţi aceleaşi monede/bancnote, la unii banul vine mai repede şi mai mult, iar la alţii vine mai greu şi mai puţin... Toţi ajungem să ne îmbolnăvim. Însă la unii boala este învinsă în clinici din străinătate, pe când alţii boala învinge în spitalele autohtone.

Discuţia e mult mai lungă şi mai complexă decât atât. Cu cât „săpăm”mai mult, cu atât lucrurile se complică şă, inevitabil,ajungem la conluzia că viaţa, uneori, nu e dreaptă cu toţi. Nu e drept ca după multă muncă (fizică şi intelectuală) să primeşti atât de puţin, în vreme ce „şmecherii” obţin instantaneu ce îşi doresc.

Însă un lucru este cert: dacă e să fim egali măcar o dată în viaţă, acel moment este acela în faţa morţii. În faţa morţii suntem o apă şi un pământ: nu contează că am fost bogaţi, săraci, fericiţi, neîmpliniţi, iubiţi sau nu. Toţi (?)  vom ajunge să ne luăm rămas bun de la rudele rămase în viaţă, lăsând în urmă numai ce am construit o viaţă întreagă... O amintire atât fizică, cât şi spirituală, care să fie un exemplu de conduită pentru ceilalţi.

Ştiu că ai şi tu momente grele când îţi este greu, când simţi că munceşti în zadar şi că e nedrept ce ţi se întâmplă. Învaţă să îţi faci norocul cu mâinile tale şi să nu te opreşti niciodată din luptă, oricât de improbabil ar fi succesul. Continuă să visezi, să lupţi, să înveţi, să câştigi!

Pentru toţi cititorii mei,  cu drag.

Roxana