Bagaje...de tot felul

An de an purtam cu noi si ne incarcam cu tot mai multe bagaje. Bagaje cu carti si hartii scrise (?), bagaje cu haine si machiaj menite sa ne ascunda de noi insine, bagaje de cunostinte, de amintiri, de zambete false in poze la fel de false, de dezamagiri,complexe, neimpliniri si frustrari sau bagaje cu noi sperante si asteptari. Ne preocupam de propriile bagaje nebagand in seama si bagajele altora care, poate, nu au zambete si speranta in bagaj sau -mai rau- nu au deloc un bagaj personal. Cautam sa adunam numai noi tot mai mult, tot mai fastuos, tot mai egoist si ne impovaram crezand ca poate, candva, aceste agoniseli ne vor prinde bine candva.

Toate pana intr-o zi cand  nu va mai fi loc de nimic. Cand gentile, valizele, sufletele vor incepe sa se rupa. Iar atunci trebuie sa ne apucam de aruncat si de renuntat la tot ceea ce ne-a impovarat si la tot ceea ce este in plus. Brusc vom constata cu stupoare ca nu ne-am folosit niciodata de mai mult de jumatate de bagaj, ca mare parte din el a ramas neatins si ca, de fapt, PUTEM TRAI SIMPLU SI FRUMOS CU LUCRURI PUTINE SI DE SUFLET. Alteori, rascolind prin bagaje, dam peste amintiri mai mult sau mai putin placute peste care s-a asternut un strat gros de uitare. Ne vin in minte oameni, momente, zambete, inocenţe, experienţe timide. Uneori insa putem gasi mici cutii ale Pandorei. Inchise bine (?) in suflet ele ne reamintesc de patimi, suferinte, dependente de tot felul si alti demoni. Ah, macar un pic daca m-as mai uita, sa ma revad, sa te revad ... Dar nu! Trebuie sa le aruncam. Nu putem lua cu noi ceva care nu ne lasa sa traim in prezent. Renuntarea la bagaje poate fi uneori grea, plina de emotii si lacrimi, alteori este privita ca un proces de reinnoire, eliberare  de tot ceea ce este rau si nefolositor ba chiar poate fi considerata si un proces de progres interior iar camasa sufletului, acest "bagaj" pe care il caram cu noi toata viata, redevine alba si frumoasa ca la inceput. 

Tu cand ti-ai "desfacut" ultima data bagajele? :)

P.S: Inevitabil, casatoriile intre persoanele de acelasi sex au devenit legale pe tot teritoriul Statelor Unite ale Americii. Maine-poimaine aud ca se legalizeaza si zoofilia [ca deh, tot dragoste e si aia, nu?] Ce conteaza ca e IMPOTRIVA FIRII UMANE si degradant, dezumanizant, necrestinesc, neevolutiv si scarbos? Daca John si Scott se iubesc, sa fie permis si lui Ken sa se iubeasca cu porcul de companie. Ca deh, dragostea nu are limite si cine indrazneste sa se opuna este acuzat de discriminare. Este scarbos si degradant. Ma intreb ce mai urmeaza. Totodata, am vazut ca au si aparut  poze pe facebook cu steagul gay suprapus peste pozele de profil ale celor care sustin aceasta decizie. Imi pare rau pentru ei, eu sustin normalitatea. :)  

Fiti simpli si linistiti! :)

(Re) Revival !!!!!

Pfeu, prea mult praf asternut pe taste. Cuvintele.. ah, unde sunt cuvintele? Le-am pierdut? Nu, uite-le cazute la pamant. Ajutati-ma sa le ridic! Ajutati-ma sa le reinvii!
Foile zboara prin minte, duse de vantul gandurilor, iar cerneala din calimara s-a uscat. Trebuie sa o umplu cu lacrimi si stropi de suflet. Ajutati-ma sa o umplu!
E intuneric si soarele nu a mai patruns de mult inauntru. Trebuie sa dau copertina la o parte si sa ma apuc de curatenie. In ritmul acesta, asta micu' [blogul, pentru ca la el ma refer] nu mai apuca varsta buletinului. Desi a crescut si s-a maturizat frumos sub ochii mei si ai vostri dragi cititori.

Am primit cu ceva timp in urma un email de la un buhusean de-al meu [nu voi da numele] stabilit in Franta care imi urmarea blogul de ceva timp si ma felicita pentru ceea ce postam. Eram...wow. Corespondam cu alta doamna stabilita in America [sarut-mana, doamna Mihaela !! ] cu mare drag de fiecare data cand aveam ocazia. Nu mai zic de frumoasele mele Diana Tanase si Ionela din Bucuresti care au ajuns domnisoare in toata firea. Iar de Di, ce pot sa mai zic? Imi era dor sa ii citesc postarile pline de culoare :D
Si multi,multi,multi altii. Stiti ce? Mi s-a facut dor. Voua nu?

In seara aceasta am primit un mesaj de la un cititor caliente tocmai din Madrid. Imi urmarea blogul de la inceput, m-a auzit si la radio [ehe, RadioWhisper ce mai faci? :D ] si, ingrijorat ca nu mai scriu, m-a abordat si m-a intrebat ce s-a intamplat. Nu imi vine nici acum sa cred ca oamenii [necunoscuti in cea mai mare parte] m-au citit si inca ma citesc si inca asteapta sa mai postez cate ceva.

Asa ca facem in felul urmator: toti bloggerii activi sau inactivi dati un semn de viata printr-un comment. Wake up! Hai sa ne reapucam de scris, de citit, de impartasit. Haideti sa facem curatenie printre blogurile noastre si sa scriem, sa scriem, sa scriem.

Asadar, cine imi da o mana de ajutor la curatenie? :)
Rox.

"Pe drumuri de munte"-Muntele Ceahlau

Supranumit Muntele Schimbarii la Fata al Moldovei (pr.Justin Parvu), masivul Ceahlau este cea mai inalta formatiune din grupa Muntilor Bistritei, cele mai inalte varfuri fiind Ocolasul Mare (1907m) si Toaca (1904). Destinatia perfecta a zecilor de romani pasionati de munte, adrenalina, aer curat si peisaje pitoresti, Ceahlaul, acoperisul Moldovei, se impune semet si veghetor de veacuri peste intreaga suflare moldovana.

Sambata, 5 am. Ceata se ridica lenesa ca o spuma aerata din padurea adormita. Pasarile canta de zor Luminanda. Cu un rucsacel in spate, aparatul foto in stanga si o bota in dreapta, am pornit la drum. La urcare, mi-am ales acest traseu: Cabana Izvorul Muntelui - Curmătura Lutul Roşu - Piatra cu Apă – Detunatele – cabana Dochia. [care este cotat a fi cel mai scurt si  usor traseu]

Ce pot sa spun, traseul este destul de solicitant pentru cineva care nu are conditie fizica :)) Cam 60% este de urcat, uneori cu genunchii pana la gura,  pe alocuri fiind si portiuni ok. Muschii fesieri, cvadricepsi si gambierii vor fi solicitati la maximum, asa ca va recomand sa va aplicati de dinainte un bandaj elastic in jurul articulatiilor. Aveti de urcat prin paduri cam 3 ore si jumatate si in functie de perioada sezoniera puteti gusta din delicioasele zmeurele si mure. Pe la jumatatea traseului muntele incepe sa se dezvaluie in adevarata sa splendoare.

Cetatuia si Calugarii-formatiuni stancoase

Dupa multe ore de urcat, gafait, transpirat, stors tricouri de sudoare si blestemat chipsurile, ciocolata&co., veti ajunge in sfarsit pe taramul promis. Platoul Ceahlau este anuntat de tufele de jnepeni care cresc din abundenta. Odata ajunsi la Cabana Dochia, veti avea parte de cea mai mirifica, divina, breathtaking si ireala priveliste. Nu pot gasi cuvintele potrivite pentru a descrie sentimentul extraordinar pe care il atunci cand privesti in zare si constati ca esti deasupra norilor, cand privesti in jos [si iti tremura picioarele mai ceva ca gelatina] si te intrebi: pe acolo am urcat eu ?! Te cutremuri, te minunezi, lacrimezi, te umpli de satisfactie si admiri. Pentru cateva minute privesti cu nesat panorama care ti se deschide in fata ochilor. Imaginile sunt facute de mine insa sunt atat de seci si lipsite de emotie, incat nu stiu daca va vor impresiona asa mult, mai ales daca nu ati fost niciodata. Cei care au urcat stiu ca am dreptate. :)

Autoarea iar in plan secund statia meteo

Pentru intoarcere, mi-am alesul traseul: -Cabana Dochia – Hornul Ghedeonului – Ocolaşul Mic – Poiana Maicilor – cabana Izvorul Muntelui,  cotat a fi cel mai lung, greu, dar si cel mai pitoresc traseu dintre toate. Sunt si portiuni cand efectiv trebuie sa cobori de pe stanca in unghi drept printre pietre alunecoase, in stanga cascandu-se prapastia. Insa este frumos, adrenalina iti intra in sange iar muntele care adineaori iti parea prieten, acum iti pare un urias periculos si sinuos. La coborat, articulatiile genunchilor si gleznele au cel mai mult de suferit, asa ca nu strica un bandaj elastic despre care am mentionat si mai sus. Sa aveti grija sa va calculati foarte bine timpul de coborat ca sa nu va prinda noaptea in padure si sa va ia la harta Mos Martin ca ii mancati zmeurelele si fragii. 

Ajunsi la poalele muntelui, va puteti relaxa picioarele obosite la una dintre numeroasele terase si pensiuni de la poala muntelui, privind cu mirare in sus si intrebandu-va: Oare pana acolo sus am urcat eu?

Merita tot efortul, toata febra musculara si sudoarea. Este un drum pe care oricine trebuie sa il faca macar o data intr-o viata de om. Luna isi facu aparitia mai repede decat ma asteptam. Cu un covor de stele prea-stralucitoare, aceasta invalui Ceahlaul intr-o aura mistica. Brazii seculari, ca niste ostasi de neclintit, intregeau ca o rama tabloul. Am lasat in urma muntele cu speranta ca poate in viitorul apropiat ii voi descoperi din nou frumusetea. 

In loc de incheiere, o strofa din "La Ceahlau" de Alecu Donici:

"Te mai zarii odata, te revazui, gigante,

O, dragul meu Ceahlau!
S-ale tale suvenire in inima-mi sapate,
Imi zic ca-s june eu.
Subt ale tale poale sunt si voi fi tot june,
Caci tu nu-mbatranesti,
De mii de ani atata te-nalti ca o minune,
Subt boltele ceresti.
Tu ai vazut in juru-ti popoare felurite,
In lupte furnicand;
Romanul insa singur cu inima fierbinte
Statu te admirand."

Va astept impresiile si comentariile. Roxana M.Costea

Ea

Traim intr-o era hy-tech din toate punctele de vedere. Ne...nastem virtual (zeci de mii de conturi de socializare "false" in care autorii vor sa para altceva decat in realitate), invatam on-line (cursuri on-line, profi on-line), ne cunoastem si/sau indragostim (site-uri de online dating), ne si spovedim on-line :)), iar cand murim (daca avem noroc) avem si pagini de facebook post-mortem in care mincinosii si ticalosii care ne-au surpat o viata intreaga insira cat de buuuni si deosebiti am fost. Unele masini pot fi pornite cu ajutorul smartphone-ului si unele facturi se platesc doar cu un singur "touch". Nu va mai dura mult si ne vom dezvolta si relatii, casatorii "virtuale". De la aceasta premisa a pornit si intriga filmului "Her" 2013 :

Povestirea se petrece la Los Angeles, cândva în viitor. “Ea” ni-l prezintă pe Theodore (Joaquin Phoenix), un bărbat complex şi sufletist, care îşi câştigă existenţa scriind scrisori  personale pentru alţi oameni.  Cu inima frântă după un lung mariaj eşuat, el începe să fie interesat de un nou sistem de operare pe calculator, care răspunde la comenzi vocale şi promite a fi extrem de intuitiv, devenind  un fel de entitate de sine stătătoare. 

Când îl instalează, el este încântat să facă cunoştinţă cu “Samantha,” o voce superbă de femeie (Scarlett Johansson), care pare a fi pătrunzătoare, sensibilă şi surprinzător de simpatică.  Pe măsură ce dorinţele şi nevoile lor cresc simultan, prietenia lor se adânceşte transformându-se într-o dragoste reciprocă. [cinemagia.ro]

Un film care pe mine inca ma bantuie dupa o ora de la terminarea lui, un film care zguduie din temelii orice persoana "lucida" care realizeaza ca, inevitabil, spre ASTA ne indreptam.  Ba mai mult, daca luam in considerare faptul ca unele telefoane sunt dotate cu un robot interactiv (Siri), realitatea din "Her" nu este deloc departe de a noastra.

Este un film care iti ridica mari semne de intrebare, care te face sa meditezi la ceea ce esti (sau la ceea ce ai ajuns sa fii) si la modul in care tehnologia te-a acaparat pe tine. Sa ma fac inteleasa, prin tehnologie eu nu inteleg ceva rau. Ci tocmai vorbele lui Albert Einstein ma pun pe ganduri: "Mă tem de ziua în care tehnologia va înlocui interacţiunile dintre oameni. Lumea va avea o generaţie de idioţi". Iar filmul "Her" asta aduce in prim-plan. :) Recunosc ca si eu am fost absorbita [si intr-un fel sau altul inca sunt absorbita] de tehnologie si de mirajul unei cyber-vieti. Insa discutand cu un prieten, el mi-a repetat de multe ori: "Lasa internetul, iesi afara!!". Si chiar vorbele lui imi rasunau in minte cand il urmaream pe Theodore care incerca [corect spus] sa mimeze o relatie cu un sistem de operare. [Si cati Theodori sunt in lume....] Un om care a ajuns sa se indragosteasca de o creatie a lui. Nicidecum a Lui, asa cum e firesc. Rezultatul? Sistemul de operare s-a retras, iar el si ceilalti utilizatori au ramas singuri, dezamagiti, dar cu lectia invatata: viata adevarata e AFARA, nu intre taste. Povestea de dragoste, himera mai bine a zis, esueaza, desi trebuie sa recunosc este reliefata foarte frumos. La un moment dat uiti si tu ca Theodore e indragostit de un calculator. Insa sfarsitul te smulge brusc din vis si te aduce cu picioarele pe Pamant.

Iar o sa ma contrazic singura spunand ca sunt si cazuri in care dependenta de virtual este oarecum justificata. Poate ca unora atat le-a mai ramas. Dar nu vreau sa insist mai mult decat atat.

Sper ca v-am facut curiosi cat de cat, filmul dureaza aprox 2 ore, se gaseste in varianta HD si Blu-Ray, si e numai bun de vizionat intr-o zi ploioasa alaturi de persoana iubita [si reala, hi hi]. astept pareri!!! :D

Iubiti mai mult. Daruiti mai mult. Dar real.
Aceasta este o melodie din film care pe mine m-a atras instant. Enjoy!
Roxana

Printre randuri

De ce casele stau afara? 

Casele stau afara pentru ca ... asta fac ele in general. E de datoria lor sa stea drepte si impunatoare in furtuna,soare, ploaie, vant, ninsoare, protejandu-i pe cei dinauntru.
Casele sunt alese in functie de gusturile fiecaruia: unii prefera casele doar de fatada, altii sunt interesati de arhitectura,istoria si complexitatea acesteia, unii accepta si o casa sub asteptarile lor, urmand ca sa o imbunatateasca pe parcurs, pe cand altii sunt indecisi si raman fara casa. Iar casa ramane, astfel, fara casa.
In casa perfecta te simti comfortabil si in siguranta indiferent de vreme pentru ca "acasa" e acolo unde iti este inima. Te adapostesti in casa si te lasi cuprins de dragoste, visare, te dezbraci de tine si devii unul/una cu aceasta. Iar cand pleci in lume, cand esti in mijlocul ploilor si furtunilor, nu-ti doresti nimic altceva decat sa ajungi acasa/ sa te intorci inapoi, acasa.

De ce nu au si casele casele lor?
 Ei bine, ele au. O casa poate fi numita casa atunci cand este locuita, cand traieste un suflet de om in ea. Desigur, de-a lungul timpului au trecut mai multi oameni printr-o casa, murdarind-o, scrijulindu-i peretii si facand numai haos, insa o casa se desavarseste cu adevarat numai atunci cand isi gaseste un locatar stabil, care sa aiba permanent grija de ea si sa o intretina, proprietarul devenind, in acest fel, o casa pentru casa. Pana atunci, este doar o cladire, un imobil neinsufletit si tern,un amalgam de caramizi, ciment si barne de lemn,care isi  asteapta locatarul care sa o desavarseasca. Si oh, cate case fara stapani sunt si cati oameni fara case ...

Pentru cei care au uitat unde este acasa, "Intoarce-te acasa!"
Pentru cei care inca nu stiu unde sa o gaseasca,  "Acasa" e acolo unde iti este inima."
Iar pentru cei care au o casa, "Bine ai venit acasa!"

Pentru ca despre asta e vorba....