miercuri, 9 iunie 2010

Râsul şi efectele sale


Râsul este o formă de expresie a feţei umane care exprimă veselie, fiind în corelaţie cu o serie de procese fiziologice.Ramura ştiinţifică care se ocupă cu studiul râsului se numeşte Gelotologie (grec. „gelos“ = râs).

Unii oameni râd de bucurie,alţii de nervi,alţii de veselie etc.In relaţiile dintre oameni râsul poate exprima o formă de simpatie, înţelegere reciprocă, atenuarea conflictelor, necesare unei bune convieţuiri.Unii cercetători consideră râsul ca o formă de comunicare între oameni care a existat înaintea apariţiei vorbirii.Pentru a sprijini această teorie se ia considerare centrul râsului din creier care este mult mai vechi ca şi centrul vorbirii.De cele mai multe ori râsul este vesel, voios, dar poate fi şi un râs sarcastic, ironic, răutăcios.

Efectele pozitive ale râsului:Studiile au aratat faptul ca rasul are aceleaşi efecte asupra organismului ca şi sportul.Pentru a ajunge la acestă concluzie, cercetătorii americani i-au pus pe voluntari să privească timp de 20 de minute o comedie, timp în care subiecţii au fost conectaţi la un scaner pentru a vedea ce efecte are râsul asupra organismului. Astfel, s-a constatat că, în scenele amuzante, cei 14 subiecţi aveau un nivel mai scăzut al hormonilor de stres în organism. În plus, atunci când râdeau, nivelul tensiunii arteriale şi cel al colesterolului au scăzut.Şi partea bună e că râsul nu îngrasă,asa cum s-a vehiculat.Deci fetelor,când ai staţi la o bârfă,puteţi sa râdeţi liniştite-kilogramele vor fi aceleaşi!:)

Efectele negative:De multe ori,atunci când eşti într-un moment de impas emoţional şi ceri ajutorul,ultimul lucru pe care vrei să ţi se întâmple este ca cel la care apelezi sa îţi întoarcă faţa cu o mutră acră şi să înceapă să râda ironic.Astfel, din punct de vedere negativ un râs poate fi dispreţuitor, duşmănos, ameninţător, batjocoritor, umilitor, jignitor,iar el poate fi  folosit ca o armă împotriva altora.

Citate despre râs:„O zi fără râs este o zi pierdută” (Charlie Chaplin)
„Nu numai mânia, dar şi este râsul ucigător” (Friedrich Nietzsche)
„De fiecare dată când râzi, îţi prelungeşti viaţa cu câteva zile” (Curzio Malaparte)
Tu de câte ori râzi pe zi?:)

6 comentarii:

ReV spunea...

Am mai citit cateva articole mai demult despre aceasta tema si ce pot sa zic nu trece o ora fara sa rad (am simtul umorului dezvoltat) tu stii mai bine:*

X. spunea...

:))
cand vezi un om care rade sti ca e fericit :)

Ionny spunea...

Daca tot ai scris un articol despre ras, nu ne pui si noua niste bancuri/filmulete haioase ca sa ne faci mai fericiti? ;))

P.S.:Vacanta Placuta! :*

Unknown spunea...

@Ionny:Ba,să ştii că ar fi o idee bună!Voi face nişte selecţii şi le voi posta de îndată.Mulţumesc de sfat şi vacanţă plăcută şi ţie,draga!>:D<

D. spunea...

Deci,s a radem! E de bine :D

zmeurică0112 spunea...

Eu cand vreau sa rad, plang!
Pardon.. rad! :))

Trimiteți un comentariu