miercuri, 16 iunie 2010

Ce greu se mai fac unii oameni,OAMENI-2

“Am intrat in ADOLESCENŢĂ,perioadă pe care eu mi-am dorit-o atât de mult,în vreme ce părinţii abia aşteptau să se termine.Încep să arăt mai bine.A început perioada marilor furtuni adolescentine,cele de revoltă,concretizate în refuzul de a ma supune,prin respingerea în bloc a experienţei altora,prin tendinţa de a fioriginal cu orice preţ,prin comportamente în contratimp cu ale celorlalţi.
Acestea au alternat cu perioade de închideri în mine,de interiorizare,de reverii,de căutari neîncetate,de dezinteres pentru viitorul meu material,în schimb cu năzuinţe şi satisfacţii filosofice,sentimentale.Nu suport criticele;judecăţile le emit nu cu raţiune,ci cu inima.Ma prreocupă problemele mistice.
Dar toate aceste furtuni au trecut.Am devenit adult.Am ajuns,in sfârsit,la ceea ce doream de atâta vreme.Sunt mai echilibrat sub toate aspectele.
Pe negândite am ajuns la MATURITATE,la vârsta când personalitatea mea cunoaşte o realizare maximă,la vârsta celor mai bune rezultate.Copiii meu au crescut,au căpătat obiceiul prost de a nu se mai supune riguros regulilor pe care vreau sa la impun,apoi şi-au intemeiat propriul lor cămin.
Dar...ce se întâmplă cu mine de la o vrme încoace?De ce vigoarea şi forta fizică imi scad pe zi ce trece?Insomnii,nervozitatea,descurajare.De ce obosesc aşa de repede?De ce uit uneori lucrur pe care altădată nu le-aş fi uitat?De ce simt nevoia de a mă refugia în trecut?Cred c-am inceput să îmbătrânesc....Începe să îmi fie frică de singuratate,de boală,de spital,de durere,de MOARTE.
Dar.....de ce sa mă gândesc la moarte?Trebuie să fiu optimist.Mă asteapta o noua zi mâine,trebuie să îmi vad nepoţii şi să mai fac puţina ordine printre hârtiile vechi.
Nu por muri inca.Mai am incă multă treabă de făcut!”
   
  SFÂRŞIT

Citit si inteles la modul cel mai seris,textul este de o profunzime rar intalnita.Ce m-a impresionat pe mine cel mai mult este modul in care este prezentată viata:de la concepere,pana la batranete.Multi dintre voi poate ca va veţi regăsi in multe randuri,in special in cele in care este descrisa perioada adolescentina.eu,una,m-am regasit.Textul se termina cu o idee optimista,care ar trebui sa fie pentru multi motto-ul dupa care sa se ghideze.

5 comentarii:

Cati. spunea...

Mie mi-a placut foarte mult.Intradevar este descrisa viata de la nastere pana la sfarsitul vietii...

Roxana spunea...

pe mine ma sperie:|

mariaallexandra.blogspot.com va astept aici spunea...

Eu abia acum incep liceul:">
Mersi oricum:*

mariaallexandra.blogspot.com va astept aici spunea...

Pai da, am absolvit a 8-a:">.:))
poza e facuta la scoala

Ionny spunea...

A fost interesanta :)

Trimiteți un comentariu