Greu se mai fac unii oameni,OAMENI-1

De cate ori nu v-ati simtit singuri,unicat,de cate ori nu ati crezut ca experientele voastre sunt intalnite numai la Hollywood?De cate ori nu v-ati simtit ca sunteti singuri impotriva tuturor , ca toata lumea este impotriva voastra si ca nimeni nu va intelege?Articolul acesta se refera la viata omului,ca un rezumat,de la nastere si pana la moarte.Textul a fost scris de doctorul in psihologie Mielu Zlate,autor al numeroase carti de psihologie foarte apreciate.Deoarece textul in original este foarte lung,am facut o sinteza a celor mai importante idei.

Sper sa va placa perspectiva din care este scris articolul si sunt mai mult decat sigura ca va veti regasi in multe randuri.Enjoy!!!

"Exist.Exist din momentul conceperii mele.Din acea clipa misterul vietii s-a derulat vertiginos.
Viata in intuneric nu imi place insa nici pozitia pe care o am nu ma mai satisface.M-am facut mare!Trebuie sa ies!O rasucire,un efort,inca unul si sunt azvarlit dintr-o lume in alta.

M-am nascut!

Credeam ca va fi mult mai bine si mult mai usor decat inainte,dar nu este deloc asa.
Lumea in care am patruns ma obliga sa fac tot felul de lucruri pe care inainte nu le faceam.Spre mine dau buzna sunete,lumini,umbre,forme,chipuri,mirosuri,ritmuri;imi intra in ochi,urechi,nas,in gura;ma provoaca,ma irita,ma preseaza,ma determina sa plang,sa cer,sa surad,sa ascult,sa privesc…
La inceput toate sunt atat de noi si neobisnuite,iar eu atat de neajutorat.

Pe la trei luni patrund in lumea culorilor,care pana acum imi fusese inaccesibila.Mai tarziu,in jurul varstei de un an,se petrece inca o minune: incep sa merg ,sa cuceresc spatiul.
Acum lumea este cu totul alta.Oamenii mari,imaginati-va ca ati vedea lumea de la o distanta de jumatate de metru de la pamant,ca treptat ati putea s-o pipaiti,s-o mirositi,s-o gustati…
Nu ma certati pentru boroboate.Nu le-am facut cu rea intentie,ci pentru a sti ce-i in jurul meu,ce este cu mine si cu magnifica lume a lucrurilor.
Pe la doi ani,s-a produs o minune si mai mare: am inceput sa vorbesc.
Ce mare lucru este sa te intelegi cu cineva! Sa ti se dea ceea ce ceri. Nu ceea ce se presupune ca ai fi cerut.Timpul trece.Am trecut la obsedantul “DE CE?”.Imi place jocul.Ce nu-mi place?Nu-mi place sa fiu trimis la culcare.
Uf,ce chin!Am inceput scoala.Trebuie sa stau nemiscat,atent,sa vorbesc numai cand mi se cere.Nu mai sunt in centrul atentie;doamna invatatoare ne trateaza pe toti la fel.

Si iata cum,pe nesimtite,dintr-un an in altul,dintr-o vacanta in alta,mai cu bucurii,mai cu necazuri,anii zboara.se indreapta spre mine cu pasi repezi “Pubertatea”!
Incep sa cresc vertiginous,ba chiar au loc puseuri de crestere.Mainile mi se lungesc,nu stiu ce sa fac cu ele,ma stanjenesc,ma incurca.
Proportiile dintre diferitele segmente ale corpului se tulbura.Vocea mi se schimba brusc,arat ca un caraghios.Am devenit mai matur din punct de vedere intelectual,simt nevoia de a şti,de a cunoaşte.Sub aspect afectiv m-am schimbat,de asemenea,mult;sunt supus,adesea,unor crize emotionale.Simt o nevoie puternica de independenta si mai ales de a fi CINEVA.
 Am terminat cu pubertatea..s-a terminat insa greul?Da de unde!A urmat o varsta care mi-adat si mai multa bataie de cap.

Va urma......