vineri, 29 aprilie 2016

TU eşti schimbarea!

Motto: „Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume!” Gandhi

Nu de puţine ori ne-am confruntat în viaţa de zi cu zi cu situaţii revoltătoare sau îngrijorătoare de ordin civic sau social în care pare că orice urmă de umanitate este de mult dispărută. Marea majoritate se supune dictonului american ,,Go with the flow’’ şi, în consecinţă, urmează tendinţele actuale: de la modă, alimentaţie, mod de viaţă, socializare până la aspecte profesionale şi deontologice.  Cei care refuză însă să se supună trendului sunt consideraţi nişte rebeli ai societăţii şi de cele mai multe ori nu sunt integraţi aşa cum ar trebui.

Într-o astfel de societate-xerox se caută cu ardoare oameni originali, simpli, unici şi vizionari care să vină cu idei şi schimbări noi, contribuind astfel la o societate mai bună, mai dezvoltată şi, mai ales, mai umană.

Cel mai greu este să ai curajul să te afirmi şi să îţi faci vocea cunoscută. Şi, dacă stau mai bine să mă gândesc, trebuie să ai o şi o doză de ,,nebunie’’ ca să te opui şi să lupţi contra ,,valurilor’’ (pentru că dacă nu dai din mâini şi din picioare rişti să pierzi totul).

Particularizând pentru domeniul sanitar-farmaceutic, cum am putea noi ca tineri studenţi să aducem ceva noi şi să ne facem vocea cunoscută? Cum să răzbim atunci când ne izbim de tot felul de piedici menite să ne descurajeze? Ei bine, nu am nici o reţetă-minune însă vă pot împărtăşi ideile care pe mine m-au inspirat şi ajutat să mă dezvolt pe plan personal şi profesional.

În primul rând, încearcă să îţi scoţi din limbaj ,,nu pot!’’ şi ,,ar trebui’’ înlocuindu-le cu ,,POT!’’ şi  ,,VREAU!’’. Vei vedea că repetându-ţi în permanenţă aceste două îndemnuri vei începe să crezi tot mai mult în tine şi vei lua decizii îndrăzneţe şi mature. Prima barieră pe care o întâlnim este cea pusă de noi înşine şi abia apoi le întâlnim  pe cele din partea oamenilor. Propune-ţi să te reinventezi şi să te automotivezi în fiecare zi pentru că doar TU ,,POŢI!’’ şi ,,TREBUIE!’’.

În al doilea rând, nu există ,,mâine’’ ci doar ,,astazi’’. Nu amâna lucrurile pentru altă zi dacă ai ocazia să le faci astazi pentru că, de cele mai multe ori, rămân nerezolvate. Să fim sinceri, de câte ori nu ne-am propus să citim cursurile la facultate dar ele au rămas cuminţi pe birou? J

Şi nu în ultimul rând, ÎNDRĂZNEŞTE! Îndrăzneşte să te implici în tot felul de activităţi, îndrăzneşte să îţi susţii punctul de vedere chiar dacă rişti să fii ,,scufundat’’, îndrăzneşte SĂ FII TU! Nu vei şti niciodată câţi îţi vor urma exemplul şi vor ieşi la lumină să te susţină.
TU eşti o fiinţă minunată şi unică, o maşinărie-minune în care zac forţe nebănuite care de cele mai multe ori nu reuşesc să răzbată la suprafaţă. Şi te înţeleg: este riscant, nebunesc şi greu să fii unicat şi să rămâi astfel. Însă te asigur că din lumina ta se vor aprinde şi alte făclii, devenind astfel schimbarea pe care toţi vrem să o vedem în lume.

În prag de Sărbatori Pascale îţi doresc să găseşti în tine lumină, încredere şi curaj. TU eşti schimbarea!

Sărbători cu pace!

4 comentarii:

Furdui Vasile spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Furdui Vasile spunea...

Oamenii ascultă ceea ce le spunem dar multiplică ceea ce suntem. Un articol care ne inspiră să aplicăm ceea ce știm pentru a deveni ceea ce ne dorim. Felicitări, Roxana!

Geo Dolea spunea...

super articolul,daca macar un sfert din populatie ar pune in practica,ar aparea rezultate uimitoare la noi in societate.abia astept pe urmatorul.succes!

Roxana Mihaela Costea spunea...

multumesc Geo :*

Trimiteți un comentariu