vineri, 30 iulie 2010

Brand-ul şi frunzuliţa


Cum nu am mai scris de mult timp un articol cat de cat mai acătării,nu am ezitat sa imi exprim frustarea in legatura cu lansarea vestitului si controversatului brand romanesc,lansat ieri la Shanghai...Logo-ul,mult prea simplu si banal pentru exorbitanta suma de 900.000 de €uroi, a starnit multa agitatie cand un blogger a observat ca elementul grafic este aproape identic cu cel al companiei britanice Change Transport.(imaginea de mai jos.)


Sub frunzuliţă este scris România iar surprinzător este şi faptul că primele trei litere sunt scrise cu majuscule, ducând cu gândul la minoritatea romă atât de hulită zilele acestea în Franţa.(asta,ca sa stie strainii ca cei care i-au furat valizele din aeroport sau banii sunt din România). Sloganul "Explore the Carpathian Garden" este plasat în partea de jos a imaginii şi este scris într-un font mai comun, înclinat spre dreapta,mai informeaza Mediafax.

Acum,ce sa spun.Sa investesti 900.000 de €uro pe o asemenea tampenie,mi se pare a fi o risipa fara margini.Da,investesti o tona de bani pe un asemenea brand atunci cand stii ca ai autostrazi ca lumea,atunci cand stii ca litoralul este ingrijit,ca ai unde sa mananci in siguranta sau,in caz ca iti vine sa dai coltu’,sa fii ingrijit cum trebuie intr-un spital modern .Abia atunci iti permiti sa cheltui o asemenea suma de bani.Daca noi,turistii romani, fugim ca ala de tamaie in Grecia,Antalia,Italia,Turcia sa ne petrecem vacanta,credeti ca turistii straini ar da buzna in ţară doar pentru ca avem noi un brand super tare?Nu.Atata vreme cat ţara va fi condusă de incompetenţi si incompetente,nu se va alege nimic bun..Banii ăstia,care nu sunt de la noi din puşculiţă ce-i drept,sunt cheltuiţi parcă in ciuda atâtor mii de sinistraţi şi oameni care mor in spitalele din ROMânia(asa cum apare pe logo).

"Cred cu tărie că România este o ţară care se poate evidenţia în rândul statelor lumii, că este o ţară frumoasă, care aşteaptă să fie descoperită", a spus ministrul Elena Udrea, într-un scurt discurs.Daca doamna Udrea tot este asa de mandra ,de ce-si asta zau ca ma intriga- nu isi petrece concediul in Romania?Sa dea si dumneai un exemplu concret.

Exercitiu de gandire:Daca aceasta jumatate de frunza ne-a costat aproape 900.000 €uro,va dati seama cat ar fi costat daca ar fi fost o frunza intreaga?:))

Anyway...Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) va cere explicaţii oficiale firmei care s-a ocupat de logoul turistic, în cursul zilei de astăzi. Reprezentanţii MDRT vor cere explicaţii cu privire la similitudinile dintre frunza din brandul turistic al României şi alte simboluri, care pot fi cumpărate pe Internet sau care fac parte deja din logo-uri, potrivit unor surse din instituţie, citate de Mediafax.

Tu ce parere ai?

10 comentarii:

Anonim spunea...

draga mea, asta da frustrare! si acum sa vina toti inteligentii sa zica "da, ai dreptate. vaaaii sunt o multime de bani. ce idioti, ce ipocriti etc." ca intr-un mare grup de babe care se plictisesc acasa. cui naiba ii pasa de ce-a zis elena udrea?
numai politica lipsea de pe blogul asta.
daca ma intrebi ce parere am.. parerea mea este ca nu mai e nevoie si de alte pareri pentru ca oricum nu schimbi nimic doar cu parerile: acelasi cacat!

DiDi spunea...

Noul brand a facut valva la toate posturile de televiziune.Si ai zis bine ca banii s-ar fi putut cheltui pe altceva, penru ca tara are nevoie de multe.

Referitor la ce a spus Elena Udrea : "Cred cu tărie că România este o ţară care se poate evidenţia în rândul statelor lumii, că este o ţară frumoasă, care aşteaptă să fie descoperită", o pot aproba.Romania e plina de peisaje spectaculoase si monumente, dar cine sa le valorifice?

Di spunea...

Frunza-verde, toata treaba. Imi place ca nu ne-am dezmintit nici de data asta. Continuam sa fim o natie de cretini.

Xenia spunea...

e o situatie comico-tragica :))
in fine... asta e Romania.

Xenia spunea...

si degeaba avem peisaje spectaloase si paduri de invidiat cand nu sunt in stare sa le evidentiem... Degeaba toata frumusetea cand nimeni nu este in stare sa se apropie de Romania din cauza (cum spunea si Di) ca suntem o natie de cretini. :))

zmeurică0112 spunea...

Sau cum ar zice Parazitii: "Tot ce e bun tre' sa dispara din aceasta tara, de unde numai prostii ca noi nu se mai cara!"

RoxX spunea...

Pentru Anonim

Acest blog,al carui administrator sunt,este destinat timpului liber,tratarea unor subiecte sau probleme de actualitate si..cam orice simt ca merita postat.Prin urmare,politica nu face nici o exceptie.Este foarte adevarat ca parerile nu schimba absolut nimic,dar nu ne-a pus nimeni botniţa (incă?) si ne putem exprima in mod liber.
Ai zis ca,subscriu:" cui naiba ii pasa de ce-a zis elena udrea?" Ei bine ne pasa si TREBUIE sa ne pese.Pentru ca oameni ca doamna mai sus amintita ne reprezinta si trebuie sa faca tot ce sta in puterea lor sa ne fie bine.(teoretic.Practica....ne omoară).Aşadar toate hotararile luate de cei "alesi" se rasfrang in mod direct asupra noastra.DEci,trebuie sa ne pese.
P.S:ai fi putut macar ca sa te semnezi,macar sa stiu cine imi "critica" blogul.:)
O zi buna.

Ali spunea...

Dar chiar m-am simtit aiurea cand am vazut:|.

Gabi spunea...

pai nenea anonimu' de mai sus uite ca iti fac pe plac: da ai dreptate....de ce naiba sa cumperi un brand? cu atatia bani? cand si eu pot face unul mai bun....whatever
Udrea. Romania. Deja imi e rau

Roxana spunea...

ai zis sa ma trezesc sa vad rasaritul intr-o zi:)

Trimiteți un comentariu