sâmbătă, 24 septembrie 2011

O singura zi, un singur obiectiv!

De sâmbătă, 24 septembrie 2011, România va fi mai curată. Cum? Datorită campaniei naţionale de curățenie generală, Let’s do it, Romania! care s-a desfăşurat şi anul acesta la Buhuşi graţie elevilor de la Colegiul Tehnic „Ion Borcea” Buhuşi. Mânaţi de dorinţa îndeplinirii unui singur obiectiv şi anume strângerea materialelor reciclabile din oraş, borcenii s-au strâns într-un număr mare nerăbdători de a da o mână de ajutor. Îndrumaţi de doamnele profesoare Camelia Bârlădeanu şi Camelia Ţânculescu, tinerii au pornit încrezători spre zona Bodeştiului, acolo unde le-a fost pusă la încercare priceperea şi sârguinţa.

„Cu toate că vremea a fost închisă, acest lucru nu m-a descurajat deloc. Împreună cu colegii mei am adunat zeci de saci cu materiale reciclabile : hârtie, pet-uri de aluminiu şi plastic mai ales, într-un timp foarte scurt. Vrem însă să atragem atenţia cetăţenilor buhuşeni (care, din comoditate preferă să arunce aici gunoiul decât în locurile special amenajate) să devină mai responsabili şi să arunce deşeurile acolo unde trebuie. Ar fi păcat să revenim peste câteva săptămâni şi să vedem că deşeurile s-au adunat la loc, pentru că ar fi păcat de munca voluntară a elevilor care au venit din timpul lor liber”, declară eleva Costea Roxana Mihaela, participantă la campanie.

Liceeni i au fost ajutaţi din partea Primăriei Buhuşi de doamna Simona Maftei de la compartimentul „Protecţia mediului” care le-a asigurat tinerilor saci menajeri şi mănuşi de unică folosinţă. Siguranţa întâi!

„Acesta este al doilea an în care particip la această campanie împreună cu clasa. Consider ca proiectul este foarte educativ şi cu siguranţă că ne vom înscrie şi la anul când sperăm că vom mobliza nu numai elevi, ci şi cetăţeni ai oraşului.” declară doamna profesoară Camelia Bârlădeanu.

Vor reusi buhusenii sa mentina curatenia sau peste câteva saptamâni vor fi altele la loc? O întrebare care ramâne deocamdata fara raspuns…

Costea Roxana Mihaela clasa a XI-a D

Colegiul Tehnic „Ion Borcea” Buhuşi



3 comentarii:

FreeSeoDesign spunea...

Felicitari! O initiativa deosebita si in acelasi timp laudabila care trebuie extinsa cat mai mult.

Unknown spunea...

multumesc, asa este, trebuie extinsa cat mai mult pentru ca deseurile se aduna de la an la an..

Gabi spunea...

Sa speram ca va tine curatenia mai mult decat a tinut anul trecut.

Trimiteți un comentariu