A doua şansă-ultima parte

M-am trezit din nou în mijlocul câmpului înverzit, dar de data aceasta mama nu mai era lângă mine. M-am simţit neputincioasă, dar mi-am adus aminte de sfaturile EI şi am înţeles că mă va veghea mereu. Abia atunci observasem că haina cu care eram îmbrăcată devenise albă, ca a mamei. Deodată am auzit o voce care mi-a spus să mă întorc pe pământ. Era vocea EI.
  Treptat, imaginea câmpiei începu să pălească.Copacii, păsările, florile, dispăreau încetul cu încetul. Nu mai vedeam nimic, totul se intuneca. La un moment dat, am auzit un zgomot abia perceptibil, ca un ticăit de ceas care devenea din ce în ce mai puternic pe măsură ce îmi reveneam în simţiri. Am deschis ochii: în jurul meu erau asistentele si medicii care avuseseră grijă de mine, iar pe fundal se auzea sunetul monitorului cardiac care indica : VIAŢA!....
  A trecut mult timp de atunci... Acum am 30 de ani şi pot spune că sunt o femeie împlinită: am o familie minunată si totul este aşa cum am vrut eu să fie. Nu m-am mai atins de ELE din acea zi de neuitat. Viaţa merită trăită şi aşa cum mi-a spus şi mama, căderea este un mijloc de a te ridica mai sus.”

             Sfârşit!!