joi, 7 mai 2009

Niţă Ghiţescu, Ghiţă Niţescu. Subiectul la teza la Limba Română, greşit de minister


Numai in Romania intalnim prostie din asta:

,,Niţă Ghiţescu şi Ghiţă Niţescu, cei doi candidaţi din schiţa "Triumful talentului" de Ion Luca Caragiale au reuşit să îi zăpăcească pe reprezentanţii Ministerului Educaţiei. În textul care trebuia comentat la prima vedere, în varianta cu numărul 9 la proba de Limba şi literatura română, cele două nume sunt încurcate, textul fiind diferit de cel original. Deşi reprezentanţii ministerului spun că greşeala nu ar fi trebuit să îi încurce pe elevi, textul din subiectul de examen devine aproape de neînţeles.

În două locuri, numele Niţă Ghiţescu este încurcat cu Ghiţă Niţescu, creându-se astfel o confuzie generală.

Reprezentanţii Ministerului Educaţiei spun că greşeala nu ar fi trebuit să îi afecteze pe elevi pentru că era vorba despre interpretarea unui text la prima vedere. Profesorii sunt totuşi de altă părere. Având în vedere că ideea generală a textului se bazează pe confuzia dintre cele două nume, însă acestea au fost redactate greşit, elevilor le-ar fi fost greu să identifice firul povestirii şi să interpreteze corect textul.''

Eu am facut teza la perfectie,dar nu vreau sa sufar de pe urma prostiei altora!X(

P.S:Dati zoom pe poza

1 comentarii:

DiDi spunea...

Pff..ce chestie! Ce icnurcat!

Trimiteți un comentariu