De ce scriu?

 

Poate unii dintre voi ma stiti drept Roxana, buhuseanca de la Facultatea de Farmacie. Altii insa ma stiti drept Roxana “de pe blog”. Ce-a palit-o si pe asta de s-a apuca de scris, v-ati intreba. Ei bine, este o pasiune veche. Asa cum altii pentru a se relaxa asculta muzica, joaca fotbal sau se duc in club, mie imi place sa citesc si sa scriu. Bineinteles ca mai am si alte activitati care imi fac placere, insa prin scris am o satisfactie pe care nu o gasesc in nimic altceva: ma metarmofozez, ma schimb. Imi scot un alter-ego la iveala. 

Intrebata de o revista americana cum se simte in timpul unui spectacol, celebra Beyonce a spus ca pe scena ea se transforma. Din Beyonce cea cuminte si simpatica se transforma in Sasha, o alta latura a cantaretei. Sasha este mai tupeista, mai dominanta, mai vulgara si mai opulenta si din acest motiv toate spectacolele ei sunt mereu electrizante si vibrante.  Are chiar un album intitulat “I am Sasha fierce”. La fel este si atunci cand scrii, pictezi, sculptezi sau cand canti la un instrument muzical. Te transformi. Iti scoti la iveala laturi ascunse ale personalitatii tale. Marturisesc ca si eu ma preschimb atunci cand scriu. De foarte multe ori inspiratia ma loveste ad-hoc si scriu unde apuc. Intru intr-un fel de transa si pentru cateva minute pot deveni o Roxana sentimentala, sinistra, sarcastica, contemplativa, analitica sau cu aer jurnalistic. Starea depinde de ceea ce scriu si, sincer va spun, de foarte multe ori cand imi ies din “stare” raman uimita de ceea ce am putut scrie. [uimirea poate fi in ambele sensuri: uimire pozitiva “Vai, ce am putut scrie” sau negativa: “VAI CE AM PUTUT SCRIE!?!”] :)) Inca nu mi-am numit alter-ego-ul , o sa ma gandesc vara asta la un nume potrivit. J) 

Foarte important! Eu nu sunt scriitoare. Nu orice amator care scrie cateva brambureli -ca mine- poate purta acest titlu. E drept ca am avut cateva articole premiate si publicate in reviste de cultura dar asta nu ma face nici pe de parte o maestra in ale cuvintelor. Asta ca sa previn orice urma de “se crede si asta mare scriitoare” (…). 

Prefer proza pentru ca este cea mai nepretentioasa forma de organizare a ideilor atunci cand ele dau navala in minte. Imaginati-va 100 de oameni care se imbulzesc la un supermarket cu promotii. Ei, cam asa sunt si gandurile si ideile atunci cand scriu. Data fiind situatia, imi vine destul de greu sa le astern cu migala sub forma lirica si din acest motiv prefer proza. J

Atunci cand scriu ma eliberez, permit subconstientului meu sa se despovareze de surplusul de idei si sentimente astfel incat dupa ce termin ma simt mai usoara cu cateva tone. Iar faptul ca oamenii ma citesc si ma apreciaza e cea mai mare multumire pentru mine. Scrisul pentru mine poate fi, uneori, un proces destul de greu si emotional. De multe ori scriam si plangeam in acelasi timp cu toate ca ceea ce asterneam pe “hartie” era pura fictiune. Este greu, emotional si riscant. Scriind despre lucruri intime, profunde si sentimentale [relatii, familie] risti sa nu mai poti iesi din acea stare- la modul cel mai serios vorbind. Este ca si cum … se sparge o conducta de apa si nu mai poti acoperi gaura iar apa continua sa tasneasca. Risti sa te inunzi, sa te ia valul si sa uiti de tine. Ca sa inchei un act al creatiei –pentru ca, pana la urma, creez-  trebuie sa ascult o melodie mai vesela, sa dau drumul la radio sau sa fac orice altceva pentru a preveni inundatia. Exact acelasi sentiment il incerc si atunci cand termin o carte buna sau un film captivant- si sunt sigura ca si voi ati experimentat acelasi  sentiment.

Din pacate blogului meu i-am dat o luuunga, luunga pauza.  Am fost prea ocupata cu facultatea dar am adunat o gramada de subiecte si idei despre care urmeaza sa scriu vara aceasta. De la toamna nu se stie J Faptul ca va pierdeti cateva minute din timpul pretios si ireversibil pentru a ma citi este mai mult decat onorant. Asadar, va multumesc.

Hm, cum sa imi denumesc alter-ego-ul?