Fericirile Jurnalului fericirii

Recent am terminat de citit “Jurnalul fericirii” de monahul si ex-evreul Nicolae Steinhardt. E profan sa exprim in cuvinte cat de frumoasa, socanta, revelatoare si profunda a fost pentru mine citirea acestui roman confesiv-memorial (si destul de inabordabil la inceput pana m-am obisnuit cu stilul autorului), fiind, asa cum a scris Nicolae Manolescu in revista “Romania literara” 1991:” o carte splendida, amestec inextricabil de notatie cotidiana, amintire, confesiune, hermenutica, humor, tragedie, istorie, universalitate, metafizica, fiziologie, citate de lectura si altele (…). Totodata, “J.F. recurge la discontinuitati spatio-temporale si se rezuma la numai doua teme principale: universul concentrationar, dezumanizant si de exterminare introdus de cea mai feroce din dictaturi, cea comunista si unica salvare din acesta, solutia vietuirii crestine in fapt”.

Am realizat o selectie a celor mai frumoase si profunde citate/paragrafe care m-au impresionat, scandalizat si uimit prin asocierile neasteptate de cuvinte, metafore si ideologii. Sper ca veti avea rabdare sa cititi si intelege ceea ce v-am pregatit si ca veti fi dornici sa lecturati cartea -cu pixul si agenda langa voi- (numai cartile lui Octavian Paler m-au mai adus in starea de a face analiza pe text si insemnari). Defapt, toata cartea este un imens citat si o frumoasa declaratie de dragoste a unui ex-evreu convertit la ortodoxie - mare filosof, intelectual si erudit- catre Creator.

“Nimic nu poate sti despre oameni cine nu are neincetat prezenta in minte simultaneitatea pluralitatii planurilor contradictorii ale constiintei.”

“Cea mai extraordinara cugetare citita vreodata, in afara textelor evanghelice, a cea a lui Kierkegaard: Contrariul pacatului nu e virtutea, contrariul pacatului este libertatea” (pacatul inrobeste, devii rob al pacatului).

“Se cuvine  sa avem un nou ideal: idealul nostru sa nu mai fie perfectiunea -generatoare de bai de sange, opresiune, intoleranta, torturi si lagare- ci imperfectiunea. Se recunoastem ca suntem limitati si sa tindem cu toata puterea spre o imperfectiune cat mai putin rea, singura cu putinta de aici.”

“Diavolul: hai sa incheiem un pact.  –Nu. –Atunci hai sa semnam un document prin care sa recunoastem amandoi ca doi si cu doi fac patru. –Nu. –De ce? De ce n-ai subscrie un adevar inconstestabil? –Nu-mi pun semnatura alaturi de a ta nici pentru a recunoaste ca exista Dumnezeu.”

“Crestinismul, scoala perfecta a contradictiei si paradoxului, cea mai dialectica dintre conceptii.

Prima datorie a crestinului: a fi fericit.

Prima datorie a crestinului: a simti adanc nenorocirea conditiei omenesti.

Iesirea din dilema: solutia dogmatica: credinta in transfigurare si inviere.”

“Nimeni sa nu sileasca pe aproapele sau nici macar pentru a-i face binele. Nici Domnul nu intra nechemat.”

“Intai, adevaratele temeiuri ale conceptiei crestine: absurdul si paradoxul. Apoi, divinitatea lucreaza amanuntit si cu pricepere,si cand rasplateste si cand pedepseste. Se inseala amarnic cei ce cred –si nu-s totdeauna nerozi- ca il pot duce pe Dumnezeu, ca-L pot smecheri. Nicidecum. Dă sau bate cu nespus de migalit rafinament. De unde rezulta ca Dumnezeu nu e numai drept, atotputernic, etc, e si foarte destept.”

“Cu alte cuvinte, Dumnezeu e cu desavarsire absent in lume, dar e si cu desavarsire prezent in launtrul nostru, asa cum spune si Kierkegaard, asa cum a tunat si Sf Bonaventura; Dumnezeu este eminamente prezent sufletului ba si chiar imediat cognoscibil.”

“Simone Weil: Cel mai teribil paradox al libertatii crestine este ca a fi ales de Dumnezeu inseamna a fi parasit de El.”

“Mii de draci ma furnica vazand cum este confundat crestinismul cu prostia. (…) Nicaieri si niciodata nu ne-a cerut Hristos sa fim prosti. Ne cheama sa fim buni, blanzi, cinstiti, smeriti cu inima, dar nu tampiti. (Numai despre pacatele noastre spune la Pateric “sa le tâmpim”). Cum de-ar fi putut proslavi proştii Cel care ne da sfatul de a fi mereu treji ca sa nu ne lasam cuprinsi de Satana? Leon Daudet: Sa stim ca mai mult rau iese adeseori de pe urma prostiei decat a rautatii”.

“Insusirea specifica omului e gandirea teologica.”

“Gresitilor nostri le iertam greu. Sau daca iertam, nu uitam, Si iertarea fara uitare e ca si cum n-ar fi, batatura fara caine, gura fara dinti. Ne iertam si mai greu pe noi insine. Si aceasta ţinere de minte otraveste. Spre a dobandi pacea launtrica trebuie sa ajugem prin cainta dincolo de cainta: la a ne ierta”

“Libertatea nu se confunda cu libertinajul si nebunia. Dupa dezordine -si dezmatul acolo duce-  urmeaza totdeauna prostia, adica o alta asuprire.”

“Dezamagirea in prietenie e un simptom care dezvaluie niveluri mai profunde. Ne doare nu marsavia pe care o descoperim la celalalt ci descoperirea propriei noastre mârsavii reflectata la celalalt, caci nu ne-am fi imprietenit daca nu exista intre noi un fond comun..”

“Sau parca prietenia sta in a raspunde: te voi ajuta daca pot. De-asa prietenie… Prieten se numeste omul care te ajuta fara ca verbul sa fie urmat de un complement adverbial circumstantial de timp sau de loc sau de mod. Iar Domnului cat ii place sa ne dea numele de prieteni ai Sai!”

“Mai ametitoare vorbe nu s-au rostit vreodata afara de :”Cred, Doamne, ajuta necredintei mele!”. Nu cred si totusi ma rog. Cred si totusi stiu ca nu cred cu adevarat. Cred de vreme ce-I spun “Doamne” lui Hristos. Si nu cred de vreme ce-l rog sa vina in ajutorul necredintei mele. Si cred, si nu cred, simultan. Dedublarea. Contradictia. Constiinta otravind totul, otraveste credinta pe care, in clipa in care ne dam seama de ea, o prefacem in necredinta deoarece gandind credinta o scoatem din inefabil, din candoare. Simultaneitatea textului ar trebui sa duca la deznadejde daca nu ar fi acel scurt ajuta care rezolva cuadratura si preface buimacirea in lacrimile increderii.”

“Batranul Haydn e intrebat de ce muzica lui religioasa este vesela in loc de a fi ceremonioasa si solemna. Raspuns: pentru ca ori de cate ori ma gandesc la Dumnezeu ma cuprinde veselia.”

“Crestinismul e transmutatia omului. Metanoia. Aceasta e MINUNEA CEA MARE a lui Hristos Dumnezeu: nu inmultirea painilor pestilor, vinului, nu tamaduirea orbilor, slabanogilor, leprosilor, nu, nici invierea fiicei lui Iair, ci transformarea fapturii.”

“De cand cu introducerea calculatoarelor in toate domeniile de activitate traim un fel de animism masinist. Dupa ce si-a prelungit mana cu ajutorul uneltei apoi cu al masinii, omul mareste cu ajutorul masinii electronice insasi eficienta mintii sale.”

“Emile Male: frumusetea e pretutindeni, dar nu se dezvaluie decat dragostei.”

“Atentie, sa nu ne lasam cuceriti de calitatile oamenilor spre a le imbratisa ideile.” (si, as adauga, viciile!)

“Hristos ne confera calitatea de oameni liberi, adica de nobili. Dar ne cere efortul pastrarii noii noastre stari, efortul de “a fi ceea ce suntem” ”.

“Drumurile care duc spre credinta poarte acelasi nume: pariu, aventuri, incertitudine, cuget de om nebun. Dostoievski: daca Dumnezeu n-a coborat de pe cruce, pricina este pentru ca voia sa-l converteasca pe om nu prin constrangerea unui miracol exterior evident, ci prin libertatea de a crede si dandu-i prilejul de a-si manifesta indrazneala.”

“Dorinta de egalitate este aceea care a provocat prabusirea lui Lucifer.”

“Injosirea semenului este pacat impotriva Duhului Sfant pentru ca e des-personalizare.”

“Cuvantul, pentru a fi adevarat, mai trebuie si implinit.”

Cred, Doamne! Ajuta necredintei mele.

Marcu 9,24

Pedeapsa capitala. Repost

Buna, buna!

Stateam ieri si ma uitam la stiri, ca tot studentul aflat in plina vacanta, cand am vazut un reportaj care mi-a atras atentia. Este vorba de cazul acelei "femei din Emirate care a fost condamnata la moarte de tribunal pentru uciderea unei educatoare americane de origine romana in decembrie."  Aveti linkul aici. 

Brusc mi-am adus aminte de un subiect similar dezbatut de mine in tineretile mele pe acest blog si anume despre pedeapsa capitala. Un scurt search pe blog si am dat de articolul cu pricina: Pedeapsa capitala:Pro sau Contra. 

Nu m-am putut abtine sa nu mustacesc de cateva ori recitind un articol scris de mine acum .. 5 ani (!) cu gandirea si exprimarea unui copil de 15 ani (!!!! iaca ce ma preocupa pe mine la varsta aia :)) ). Spre surprinderea mea, Roxana de acum este de acord in mare masura cu Roxanica de atunci, cu mici exceptii.

Deci, pedeapsa capitala. Sau, altfel spus, o crima justificata si acceptata legal si moral (ca si avortul). Intrebarea adevarata este: cat de justificata este ea in realitate si de ce suntem de acord cu pedeapsa capitala/avortul si nu suntem de acord cu, sa zicem, un jaf armat soldat cu victime? Nu cumva sunt una si acelasi lucru dar judecam motivele in loc sa judecam actul in sine? Scopul judeca mijloacele? Da, dar doar daca scopul este NOBIL. [asta era continuarea celebrului aforism de Machiavelli insa s-a preluat din el doar ceea ce este convenabil]. ;)

In primul rand, uciderea este curmarea unei vieti cu stiinta sau cu nestiinta. Moral-religios-etic vorbind, NIMENI dar absolut NIMENI nu are dreptul sa ia o viata cu atat mai mult cu cat ea este lipsita de aparare (ex: avort). Ba mai mult, o crima cu un pseudo-motiv ""intemeiat"" NU TREBUIE sa fie acceptata cu lejeritatea cu care tai o gaina. [pana si gaina saraca se impotriveste, se lupta cu calaul, saracul fetus nu apuca sa mai faca nimic]. Sau indiferent daca atacatorul ti-a omorat cea mai draga persoana de pe pamant nu trebuie sa ii raspunzi cu aceeasi moneda. NU trebuie! Nu mai traim pe vremea Talionului sau lui Hammurabi. Poate ca ucigasul era beat, drogat, psihopat, schizofrenic, cu gandire de animal. Tu, omule, ai gandire de Om si nu lua viata, ci daruieste viata. Nu deveni calau "cu acte in regula", fii Om cu sufletul in regula! Gandeste si nu raspunde sub impulsul animalic. Un om cu adevarat rational si-ar da seama ca tot ceea ce poate sa faca in astfel de conditii este sa accepte situatia si pe cat posibil sa ierte. Un om rational si-ar da seama ca ucigandu-l nu i-ar aduce inapoi persoana iubita. Ba mai mult si-ar manji mainile cu sange, cand si-ar fi putut depasi conditia umana devenind supraom iertand. Da, este greu sa ierti in astfel de conditii dar e tot ceea ce iti ramane sa faci. Sa accepti situatia si sa ierti. Repet, moartea ucigasului nu ar aduce nici o satisfactie de lunga durata [poate doar una sadica, de moment] ba dimpotriva, l-ar transforma pe pagubit intr-un calau. Sper din tot sufletul sa reflectati la ceea ce va spun si sa intelegeti ca asta este singura si cea mai dreapta cale. Faptul este consumat. Vrei sa fii si tu calau? Iar ca sa nu spuneti ca vorbesc din carti, recent am citit despre un caz demn a ramane in istorie. O femeie l-a imbratisat pe ucigasul fiicei sale in timpul procesului si să nu îl trimită în închisoare deoarece era un copil și a făcut acest lucru din greșeală. "Fiica mea ar fi dorit să fiu bună cu el">  
 http://www.realitatea.net/motivul-emo-ionant-pentru-care-o-mama-il-imbra-i-eaza-pe-criminalul-fiicei-sale_1716926.html#ixzz3ea96Haew. Vedeti? Exact ce spuneam. Daca femeia, de exemplu, ar fi dorit sa i se aplice pedeapsa capitala devenea si ea o criminala. Ar fi gustat o razbunare dulce-amaruie si o satisfactie sadica pe moment apoi ar fi trait toata viata cu stigmata pedepsei capitale. In schimb, a ales calea mai grea si mai anevoioasa: cea a iertarii. Superb. Cati am putea face asta? Noi nu suntem in stare sa iertam cuiva ca nu ne-a restituit o suma de bani [dau si eu un exemplu stupid], daramite sa iertam pe ucigasul celei mai importante persoane din viata nostra? Pe mine m-a emotionat pana la lacrimi. E aproape supraomenesc sa ierti in astfel de conditii insa daca stam sa meditam putin, suntem cu totii datori sa iertam asa cum si noi avem pretentia sa fim iertati.

In al doilea rand: "ok, nu il omor dar ce pot face cu un canibal/psihopat/pedofil/violator nenorocit? Sa platesc impozit la stat ca sa il intretin? Mai bine il gazez si scap Pamantul de un ... ". Asta ar fi opinia si argumentul majoritatii. Nu, gazarea nu este o solutie ci programele de munca silnica si de medicatie [acolo unde cazul, ca multi criminali nu sunt in deplinatatea facultatilor mentale].  Prin munca fizica atent supravegheata nu numai ca ei si-ar epuiza trupul si resursele hormonale permitand constiintei sa intervina [in cazurile fericite] dar s-ar putea construi lucruri uimitoare. Cazul canalului Dunare-Marea Neagra sau a Transfagarasanului unde au fost implicati si puscariasi, detinuti politici, criminali. Nu stiu ce activitati fizice "safe" ar putea fi organizate in cadrul unei inchisori de maxima siguranta dar sunt sigura ca forta lor fizica ar putea fi cu succes exploatata [desi exista si riscuri. Stiu la ce va ganditi]. Apoi, ar mai fi varianta torturii.. Mmm, sunt si nu sunt de acord. De un lucru insa sunt absolut sigura: asa cum spuneam si in articolul de acum 5 ani, cea mai mare tortura este gandul ca trebuie sa traiesti toata viata cu iadul din interiorul tau.  Marea majoritate a criminalilor " de meserie" nu au pareri de rau insa spre sfarsitul vietii au declarat ca pe zi ce trece suporta tot mai greu imaginea celor ucisi, sfarsind prin sinucideri sau supradoze medicamentoase. Uciderea unui criminal il priveaza de constientizarea si parerea de rau a suferintei produse. Uciderea unui criminal il martirizeaza !! si il transforma in erou pentru cei din aceeasi breasla. Moartea este un exitus mult mai facil decat o viata intreaga in puscarie. Si asta, consider, ar trebui sa fie solutia nu pedeapsa capitala. 

Pfeu. Este mult de vorbit. Stiu ca multe din lucrurile afirmate de mine sunt muult muult discutabile si subiective insa macar din punct de vedere al principiilor trebuie sa respingem categoric ideea de a ucide ""justificat"" un om. Fie ca este vorba de pedeapsa capitala, de eutanasia si sinuciderea asistata medical [am scris un articol si despre asta-cred ca voi face un repost], sau de avort, moartea NU sta in mainile noastre. Nu noi decidem cand, cum si de ce sa luam o viata; noi o putem doar crea si mentine, pe cat posibil. Asemeni mamei care si-a imbratisat si iertat ucigasul fiicei sale, asa trebuie si noi sa fim mai intelepti, mai rationali si mai analitici: daca in SUA a fost oficializata pedeapsa capitala, nu inseamna ca si noi trebuie sa facem la fel. Sau, mai nou, daca in SUA e ok daca un barbat se casatoreste cu alt barbat, nu inseamna ca trebuie sa mergem pe acelasi trend. "Generatorul adevarat de valori" este undeva mai sus. Mai Sus.

Prea complicat?
Tu ce parere ai?