Incotro? Spre inima!

Pe drumul negru inconjurat de alb, strajuit de copaci batrani si scortosi de o parte si de alta, armele stateau aruncate pe zapada: minciunile tepoase, buzduganul cu frustrari, sabia de ignoranta si scutul de aroganta. Lupta se terminase de mult timp desi daca te-ai fi uitat la cei doi soldati inca in picioare ai fi zis ca e abia la inceput. 

Cei 2 soldati nu-si mai spuneau nimic, nu-si mai faceau nimic. Se uitau unul la altul si-si vorbeau din priviri de teama sa nu ii auda cineva si sa ii deconspire. Ingenuncheati si raniti, totusi isi zambeau si erau fericiti. Soarele sperantei le incalzea inima, buzele inghetate li se topeau iar mainile lor se cautau reciproc. Desi raniti in urma luptelor, mai aveau curajul sa se uite unul la altul si sa isi dea mainile. Pe campul de lupta unde vietile si inimile erau omorate de minciuni si superficialitate, iata ca 2 inimi noi au rasarit ca prin minune. Perfect de imperfecte si pline de cicatrici, ele bat acum la unison.

Drumul nu se mai vede, zapada si sangele l-a acoperit complet. Peste creste se aud ropote de cai care se apropie, se apropie sa ii omoare. Inamicii vin din toate partile, inconjurandu-i pe cei 2 soldati din toate partile. El o ridica de jos, ea ii cuprinde inima si imbratisati incep sa isi caute amandoi un alt drum. Un drum purificat de albul zapezii si intarit de propriul lor sange. Soarele le zambeste in fata iar strigatele de lupta ale inamicilor par acum ca sunt niste cantece de dragoste.

Unde sa te mai duci cand esti inconjurat de dusmani, unde sa te mai duci cand nu mai ai arme si esti lovit? Unde sa te mai duci cand iti este frica, unde sa te mai ascunzi? Nu stiu unde se incheie povestea celor 2 soldati dar stiu ca ea nu se va termina niciodata. Intr-o forma sau alta, inimile lor vor lupta si vor castiga. Imbratisati de lumina Soarelui si pe acorduri de razboi, ele vor dansa si isi vor zambi pana cand totul in jurul lor va...inflori.