Mon amour,

"Fiecare dintre noi proiecteaza, de-a lungul vietii, propriul prototip al sufletului pereche. Din tesut cardiac moale, fragil, ne sculptam in inima jumatatea. Cu dalta si mistria le conturam fizionomia, fruntea, parul, nasul, buzele, obrajii, mainile, pieptul, picioarele … “Sculpturile” sunt parte din inima noastra insa, fara o persoana reala care sa le dea viata, sunt neinsufletite. Stane de inima. Fantome.

Apoi incepem sa cautam persoana potrivita care sa se potriveasca cu statuile noastre. De cele mai multe ori dam peste persoane nepotrivite si noi, din exces de dragoste, distrugem si ciopartim statuile din inimile noastre doar-doar ne-om putea identifica cu cel (nepotrivit) de langa noi. Dar dupa ce el/ea pleaca, ne privim in suflet si vedem ca din frumoasa proiectie au ramas doar cioturi. Si iar ne apucam de sculptat. Si nu o data. De “n” ori. Pana ce gasim persoana potrivita, asemeni lui Manole din poveste, ce cladim ziua distrugem noaptea in asternuturi. Iar statuile devin pline de cicatrici.

Cand te-am intalnit, pentru prima data am aruncat dalta din mana. Nu aveam ce sa “ajustez” la prototip ci, dimpotriva, am avut de adaugat. Pentru prima data statuia mea a prins viata. Prima data a inceput sa ii bata inimioara. Apoi a inceput sa miste, timid, buzele. Apoi bratele.  Apoi ochii au inceput sa sclipeasca de bucurie. Statuia devine tot mai vie.

TU! Nu stiu daca si tu ai ce sa “adaugi” de la mine, insa eu am regasit in tine ceea ce imi lipseste. Te iubesc pentru ceea ce ai fost, esti si vei fi. Ca ma accepti asa cum sunt si ca ma salvezi de mine insumi ca pe Cenusareasa din poveste.Oare vom reusi sa razbim prin toate si sa fim impreuna pana la batranete? Would you still love when I’m no longer young and beautiful?

Pana atunci te cuprind in brate, iti ascult inima, ma ridic pe varfuri… iti cuprind capul in maini... iti sarut buzele insetate,fruntea, ochii, obrajii, gatul, inima. Impreunul.

A ta."