„Dumnezeu
S-a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune.”
Geneza 1:1
Daca ar fi sa-I multumesc Lui Dumnezeu pentru
ceva, printre multe altele, i-as multumi pentru fascinanta masinarie umana si
pentru muzica clasică. Dacă prima fascinează prin complexitate, a doua
fascinează prin simplitate, rafinament şi divin.
Doamne, îţi mulţumesc pentru că ţi-ai
concentrat toată măiestria în alcătuirea corpului uman, chiar dacă noi, în
nimicnicia noastră nu îţi arătăm recunoştinţa.
Doamne, îţi mulţumesc pentru fiecare celulă pe care Tu o guvernezi,
pentru echilibrul atat de fragil care ne ţine pe noi în viaţă, pentru celulele
fotosensibile din retină care ne permit să ne bucurăm de creaţia mâinilor tale,
pentru fasinantul mecanism miniatural din ureche care nepermite să ascultăm cântecul
păsărilor şi foşnetul copacilor. Pentru toate procesele chimice care ne hrănesc
zilnic cu pâinea cea de toate zilele. Îţi mulţumesc pentru mâinile atât de
delicate şi frumoase care încă mai poartă semnele creatiei. Îţi mulţumesc
pentru fiecare rid şi fir de păr alb care ne face să ne simţim frumoşi şi umani
indiferent de vârstă. Îţi mulţumesc pentru milioanele de celule olfactive care
ne ajută să simţim mireasma florilor dimineaţa.
Doamne, îţi mulţumesc pentru fiecare os,
muşchi, tendon şi ligament care ne pune în mişcare, penttru fascinantul creier
uman, dar şi pentru mult rabdătoarea inimă...
Doamne, îţi mulţumesc pentru că ne înzestrezi
pe fiecare cu câte un talent-eu ştiu doar să-ţi scriu (cu mâna pe care tot Tu
mi-ai dat-o).
Doamne, îţi mulţumesc pentru că ne descoperi
tainele creaţiei Tale prin oameni aleşi şi binecuvântaţi care, tot cu mâna Ta,
tratează trupul efemer. Îţi mulţumesc că înzestrezi oameni ce acest har
deosebit şi te rog –nu, te implor!- să mă binecuvântezi şi pe mine cu acelaşi
har cu care l-ai înzestrat cândva pe Pantelimon. ..... (Oare merităm noi, nişte
ticăloşi, să fim posesorii acestei minunate maşinării supreme? Şi dacă da, de
ce o profanăm în fiecare zi?)
Doamne, îţi mulţumesc pentru că ne-ai dăruit
muzica, cea mai accesbilă hrană a sufletului. Şi, alături de ea, îţi mulţumesc
pentru că ne-ai dăruit şi oameni aleşi care au reuşit să transpună pe portiv o
parte din cântecele heruvimilor şi serafimilor. Îţi mulţumesc pentru Mozart,
Beethoven, pentru melancolicul Chopin, Liszt, Brahms, Debussy ...
Doamne, îţi mulţumesc că ne-ai dăruit aceşti oameni
cu un talent divin şi cu o sensibilitate îngerească pentru că , prin muzica
lor, mă simt mai aproape de cer.
Doamne, cuvintele pălesc în faţa măiestriei
Tale divine. Mă simt câteodată ca o furnică, fiind copleşită de frumuseţea lucrurilor
care mă înconjoară. Ştiu că nici eu nu îţi sunt recunoscătoare cât ar trebui
însă de un lucru sunt absolut sigură: vreau să descopăr cât mai multe pentru a ajuta pe cât mai
mulţi. Şi nu pot face acest lucru fără ajutorul Tău. Te rog, ajută-mă să înţeleg,
să descopăr cine sunt, cine suntem. Ajută-mă să ajut!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu