Despre dragoste şi afişaj...

     Încep să devin confuză. De ce oamenii încearcă să-şi expună dragostea, intimitatea ca un exponat de muzeu în faţa publicului fără a aştepta nimic: nici aplauze, nici urale de bucurie sau strigăte de entuziasm? Cum poţi să desacralizezi un lucru atât de sacru şi tăinuit? 

      Pentru că ce e dragostea dacă nu o taină pe care o ascund îndrăgostiţii şi o poartă în umbră, de frica luminii? Îndată ce taina se dă pe faţă, dragostea veştejeste, îşi pierde frăgezimea iar vraja devine ceva obişnuit,banal, de toate zilele... Lumina omoară pasiunile, le distruge, le năruie. La lumină, dragostea devine comună, decolorată, transparentă, vulnerabilă. Ajungi să fii judecat şi arătat cu degetul:”Ia uite-i măii şi pe ăia!”.. Sunt unele lucruri, şi mai ales în iubire, care nu se pot spune decât în taină şi mai ales, în doze cât mai mici.

     Pentru că dragostea e foamea de o femeie unică şi dacă această femeie se pricepe să nu dea prea mult bărbatului ca să-l sature, ci dimpotrivă îl lasă mereu flămând, flacăra pasiunii rămâne mai mult timp aprinsă şi din ce în ce mai puternică.

     Întunericul este mai „prietenos” cu îndrăgostiţii: îi ascunde, îi protejează, îi împacă. Până şi Eminescu, cel mai îndrăgostit poet al literaturii române, amintea în poeziile sale nevoia de întuneric şi intimitate. Noaptea, malul unui lac liniştit, „blânda lună” deasupra – iată cadrul cel mai propice pentru un cuplu, nu în văzul tuturor. Chiar şi în întuneric, îndrăgostiţii au o lumină ciudată pe faţa lor, care-i deosebeşte dintr-o mie de oameni. Iar asta e mai mult decât suficient, nu trebuie nimeni să îi vadă. E de ajuns că se văd ei iar asta e tot ce contează. 

    De fapt, marile pasiuni rămân necunoscute, se consumă în anonimat. Restul....e de duzină. Să nu batjocorim dragostea! Cu ea nu se joacă nimeni! Să nu o sacrificăm de dragul unor laude pline de venin ale celor ce nu o pot înţelege. Dragostea se trăieşte, se simte. Nu are nevoie de definiţii laborioase sau explicaţii. 

Din categoria „dă-i şi fugi”

Sunt sigură că vi s-a întâmplat să fiţi – dacă nu o dată- de mai multe ori într-o pasă proastă, când nu ai chef să vorbeşti cu nimeni. Şi mai ales, nu ai chef să dai nimănui explicaţii.. Ori te-ai certat cu prietena/prietenul, n-ai plătit chiria şi administratorul te ameninţă cu evacuarea sau pur şi simplu vrei să fii singur cu tine însuţi o vreme.

 

Şi stând aşa, privind în gol cu privirea rătăcită, numa’ vezi că-şi fac apariţia „salvatorii”, acele specimene-minune care vor să te scoată din rahat şi să-ţi facă ziua „mai fumoasă”. Sfăţiştii –acest cuvânt nu există (încă) în limba română- sunt de regulă persoane care n-au ce face şi vor să îţi împărtăşească lecţii de viaţă din minunata lor experienţă egală cu gaura covrigului. Se proptesc în faţa ta cu o fată very sad –încercând astfel să îţi dea de înţeles că ei suferă impreună cu tine şi că îţi sunt alături- şi încep să te descoasă.

 

Prima întrebare e întotdeauna foarte idioată: „Da’ eşti supărată?”....Sau daca mai boceşti: „Da’ plâângii??”...Nu, am taiat o ceapă..Indiferent de ce răspuns dai, sfăţiştii îţi pun imediat diagnosticul, care nu e unul favorabil. Ai nevoie disperată de cineva care „să te sfătuiască” chiar dacă ei habar nu au cum stă treaba. De ce să mă mai obosesc povestindu-i de ce m-am certat, de ce nu am plătit chiria sau de ce nu am chef să vorbesc...Prima reacţie e una destul de primitivă: „dă-i şi fugi!”..Dar cum am trecut de mult de epoca de piatra, trebuie să abordezi altă metodă  de  a scăpa de ei. Fie alegi metoda 1, cea mai diplomată : îi laşi să asculte şi faci tot ca tine, ori alegi metoda 2, mai puţin diplomată, în care îi pui frumuşel la punct şi îi expediezi cât mai repede. :).  Nu nene, n-am chef să te ascult cum îmi dai nu stiu c sfaturi în condiţiile în care ştiu că eşti varză şi singurul interes în a-mi afla problemele e să te duci sa spui mai departe la altii:"vaai ai auzit ce a făcut X?" etc.Penru că mai sunt şi de ăştia care se bucură când află că ai o problemă şi profita de pe urma ta..Mai ceva ca nişte paparazzi..

 Acuma, să nu fiu înţeleasă greşit..A nu se confunda categoria sfăţiştilor, formată mare parte din amestecături coca&pitzi care habar n-au pe ce planetă trăiesc, cu cea a prietenilor adevăraţi, pe al căror sfat poţi conta întotdeauna cu încredere.Asadar, alegeţi-vă cu grijă prietenii şi feriţi-vă de sfăţiştii care vă ies, inutil, în cale. :)

Vă las acum, la sfârşit sa ascultaţi melodia Coldplay - The Scientist, noua mea pasiune :X